Semnificația reală a emoticoanelor. Tu le-ai folosit corect până acum?

Semnificația reală a emoticoanelor. Tu le-ai folosit corect până acum?

Ultima actualizare:

Poate că îți place să folosești emoticoane, dar te-ai întrebat vreodată dacă le utilizezi corect? Spre exemplu, semnul mâinilor unite nu reprezintă credința sau rugăciunea, ci cu totul și cu totul altceva. Află care este semnificația sa reală în rândurile de mai jos! 

image

Comunicarea este mai eficientă în mediul online datorită emoticoanelor (cunoscute ca și „emoji‟), acele simboluri colorate care ne ajută să transmitem emoții sau să evidențiem tonul unui mesaj. Dar, fiind utilizate pe scară largă, unele dintre ele și-au pierdut sensul real și au primit o altă semnificație. De pildă, așa cum precizam anterior, semnul mâinilor unite nu reprezintă credința sau rugăciunea, așa cum am putea crede, ci înseamnă „Mulțumesc!‟ sau „Te rog!‟. Te-ai fi gândit!? Descoperă și alte surprize! 

Ce transmit, de fapt, unele emoticoane? 

Emoticonul care pare că oferă un sărut este (😙), de regulă, asociat cu o inimă roșie și cu dragostea, însă acest semn imită de fapt, fluieratul și poate fi utilizat într-o conversație în care se discută despre muzică.

„👎‟ Acest simbol este folosit adesea pentru a atrage atenția asupra lucrurilor menționate în josul paginii, însă ai putea fi surprins să descoperi că emoticonul simbolizează dezamăgirea și lipsa de energie. 

Citește și: Află ce simbolizează, de fapt, fiecare inimă colorată din lista de emoticoane și folosește-o corect! 

Vezi și: Nu mai este niciun secret! Ce spune despre tine modul în care comunici in scris

Folosești semnul „X‟ roșu „❌‟ când îți dorești să arăți că în conversație este vorba despre o interdicție? Evită să o mai faci! De fapt, acest emoticon simbolizează sărutul în engleză, scrie „Bright Side‟. De asemenea, dacă vrei să îi spui cuiva că ți-ai dat seama că te-a mințit sau că ești nervos, renunță să îi trimiți acea mască roșie cu un nas lung „👺‟, deoarece acest emoticon nu simbolizează minciuna, ci un comportament răutăcios!  

În cele din urmă, emoticonul cu fața senină „☺️‟ poate să te facă să crezi că persoana care ți l-a trimis este liniștită sau că dorește să îți transmită că nu are nevoie de nimic, dar, de fapt, te anunță că este mulțumită sau că îi place foarte mult cadoul pe care i l-ai trimis (desigur, dacă ai făcut-o deja). 

Sursă foto: Shutterstock  



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
medium shot girl getting bullied school jpg
digital art style portrait adult woman jpg
shutterstock 17019676 femeie pat doarme somn jpeg
cute beautiful natural brunette girl cleaning face with cotton sponge smiling looking camera white background cosmetology spa jpg
wellness practices self care world health day jpg
morning selfie young beautiful woman happy cheerful girl she wearing silk pajama has wavy blonde hair sitting window sill room with turquoise wall jpg
Cum sa slabesti doar prin mers  Sursa foto shutterstock 275733524 jpg
e3d5306c863e86589cd07302f5b1e65d jpg
image
image