Andreea Bălan, dezvăluiri despre George Burcea: „Încerc să le dau impresia fetițelor că tatăl lor le iubește” Ce a deranjat-o la Viviana Sposub
Recent, Andreea Bălan a vorbit deschis despre relația cu fostul soț, actorul George Burcea, mărturisind că acesta nu este un tată implicat în viața fiicelor lor. Artista a recunoscut că, în perioada în care el avea o relație cu Viviana Sposub, anumite situații au deranjat-o, însă, cu timpul, a învățat să accepte totul pentru binele copiilor.

„Nu a fost un tată foarte implicat”
Invitată în podcastul „Despre femeie” cu Mihaela Tatu, Andreea Bălan a vorbit despre greutățile de a crește singură două fetițe și despre cum a depășit resentimentele față de fostul soț. După o perioadă marcată de conflicte, artista și-a regăsit echilibrul alături de Victor Cornea.
„Durerea este foarte mare în momentul în care tu ca femeie te separi, divorțezi. La început bărbații par implicați. Mai târziu, când se liniștesc apele, tot greul cade pe mamă. Mama rămâne cum poate să crească copiii. În primă fază te simți abandonată și există această furie, și el are furie și tot așa. Eu am început cu procese, dar am înțeles, prin meditație și vindecare, că fetițele mele sunt jumătate eu, jumătate tatăl lor, și eu trebuie să accept această jumătate. Dacă o resping, înseamnă că-mi resping copiii. Eu l-am ales să fie tatăl copiilor mei și trebuie să-l accept așa cum e.
Am renunțat la procese și am încercat să fac o relație cât de cât echilibrată. Clar că nu-mi convin multe. Și de-a lungul timpului nu a fost un tată foarte implicat, dar încerc pe cât posibil eu să le dau impresia fetițelor că totul este bine și că tatăl lor le iubește. Tot timpul le spun: ‘mami te iubește, tati te iubește’. Ele trebuie să crească cu ideea că sunt iubite și merită tot ce e mai bun”, a declarat Andreea Bălan.
Andreea Bălan, despre Viviana Sposub: „Ea era doar o victimă a insistențelor lui”
După divorț, Andreea Bălan a recunoscut că a fost deranjată de anumite situații apărute cât timp fetițele ei au interacționat cu Viviana Sposub, partenera lui George Burcea, însă a subliniat că nu o consideră pe aceasta vinovată.
„Ele au fost și sunt victime colaterale (n. red. – partenerele foștilor ei iubiți). Greșeala întotdeauna este la bărbat. Ele pur și simplu erau angrenate. De exemplu, fosta tatălui fetițelor mele publica poze cu fetițele mele, mă deranjau lucrurile astea la un moment dat. Dar ea era doar o victimă a insistențelor lui. Greșelile fundamentale sunt la bărbat, nu la femeile care au fost în viețile lor la vremea respectivă”, a mai povestit artista.


































