Romanul care a scandalizat epoca și a cucerit eternitatea. Povestea sa de dragoste inspiră de aproape 200 de ani
La 1847, un roman apărea discret, sub pseudonim, și stârnea reacții dure. Criticii îl considerau brutal, imoral și excesiv. Astăzi, aceeași carte este privită drept una dintre marile creații ale literaturii engleze. Destinul ei literar contrastează dramatic cu cel al autoarei, dispărută la doar 30 de ani, la scurt timp după publicarea cărții. Între respingere și consacrare, povestea de dragoste a acestei capodopere arată cum timpul poate răsturna verdictul unei epoci.
Un roman respins, o forță care nu s-a stins
În decembrie 1847, „Wuthering Heights” („La răscruce de vânturi”) era publicat sub pseudonimul „Ellis Bell”. Autoarea, Emily Brontë, își vedea unicul roman întâmpinat cu suspiciune și ostilitate.
Criticii victoriani au fost incomodați de violența emoțională, de absența unui cod moral limpede și de portretul crud al pasiunii dintre Catherine și Heathcliff. Cartea era percepută ca un exces, o abatere de la convențiile epocii.
Timpul a schimbat radical această perspectivă. Romanul este astăzi considerat una dintre cele mai importante opere ale literaturii engleze din secolul al XIX-lea.
Forța sa nu stă într-o poveste de iubire idealizată, ci într-o meditație asupra obsesiei, resentimentului, diferențelor de clasă și moștenirii traumatice.
Heathcliff nu este un erou romantic clasic, ci un personaj aproape tragic, dominat de furie și dorință de revanșă.
Faptul că, la aproape două secole de la apariție, romanul continuă să provoace interpretări și controverse confirmă vitalitatea sa.
Fiecare generație își alege propria „răscruce”: romantizează pasiunea sau confruntă brutalitatea morală a textului. Opera refuză să fie simplificată și rămâne incomodă tocmai prin ambiguitatea ei.
Destinul autoarei a fost însă dramatic. La un an de la publicare, în 1848, Emily Brontë murea la doar 30 de ani, fără să apuce să vadă consacrarea romanului său.
De la pagină la ecran: între fidelitate și reinterpretare
De-a lungul secolului XX și începutului de secol XXI, „Wuthering Heights” a generat peste 20 de adaptări pentru cinema și televiziune.
Printre cele mai cunoscute se numără filmul regizat de William Wyler, lansat în 1939, o versiune hollywoodiană clasică ce adaptează doar prima parte a cărții.
O adaptare considerată de mulți critici drept cea mai completă rămâne filmul din 1992, regizat de Peter Kosminsky, cu Ralph Fiennes și Juliette Binoche în rolurile principale. Această versiune include și a doua generație de personaje, respectând arhitectura complexă a romanului și evitând reducerea lui la o simplă melodramă.
În 2026, o nouă ecranizare semnată de Emerald Fennell propune o reinterpretare modernă, accentuând dimensiunea vizuală și senzuală a poveștii. Criticii au observat însă îndepărtarea de structura originală și comprimarea părții a doua a romanului.
Tematic, filmul din 1992 privilegiază fatalismul, violența morală și cercul resentimentului, în timp ce versiunea din 2026 pune accent pe senzualitate și pe expresivitate vizuală, scrie Historia.
Compararea acestor versiuni arată aceeași tensiune care însoțește cartea încă din 1847: între fidelitate și reinventare, între sobrietate gotică și stilizare luxuriantă. Romanul rămâne un teritoriu dificil, imposibil de îmblânzit complet.
