Ce i-a despărțit pe Giulia Anghelescu și Vlad Huidu. Cei doi soți au rupt tăcerea: „Voiam să mă distrez”
Giulia Anghelescu și Vlad Huidu formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz, însă puțini știu că relația lor a trecut și prin momente dificile. De curând, cei doi soți au făcut noi dezvăluiri despre acea perioadă din viața lor.

Invitați în cadrul emisiunii „Furnicuțele”, moderată de Denise Rifai, la Antena 1, Giulia Anghelescu și Vlad Huidu au vorbit, printre altele, despre o etapă dificilă din viața lor de cuplu.
De ce s-au despărțit Giulia Anghelescu și Vlad Huidu
Giulia Anghelescu și Vlad Huidu formează o familie fericită alături de cei doi copii ai lor, Antonia Sabina, născută în aprilie 2012, și Eduard Mikael, născut în aprilie 2015. Sunt căsătoriți de mai bine de zece ani și au reușit să atragă simpatia publicului.
Totuși, de-a lungul relației lor, Giulia și Vlad au depășit un episod dificil, în care au fost despărțiți din cauza programului încărcat al artistei, care nu se sincroniza cu dorințele soțului ei de a petrece mai mult timp împreună și de a avea alte activități recreative.
„Noi ne-am separat pentru că eram într-o perioadă în care ea muncea foarte mult, era plecată de acasă, concerte în fiecare weekend aproape, chiar și în timpul săptămânii, iar eu voiam să mă distrez. Ea își dorea să stea acasă, să vedem un film împreună. Ea nu voia să mai iasă”, a declarat Vlad Huidu, în cadrul emisiunii.
„Cred că nu eram pregătiți de o relație serioasă”
La rândul ei, cântăreața a mărturisit că nu s-a așteptat ca lucrurile să ia o astfel de direcție și ca zilele în care au stat unul departe de celălalt să se transforme, de fapt, într-o despărțire.
„A luat-o fiecare pe drumul lui. Eu nu am crezut că o să fie ceva chiar atât de serios. M-am gândit că în câteva zile o să ne revedem și o să fie gata. Cred că nu eram pregătiți de o relație serioasă la momentul respectiv și cred că dacă nu s-ar fi întâmplat așa... nu aveam nicio șansă să ajungem astăzi aici”, a declarat Giulia Anghelescu.



































