Dakota Johnson, de la 50 Shades, în rochiile din 1800, în filmul Persuasion

Ultima actualizare:

Dakota Johnson este gata să îmbrace hainele previctoriene, căci celebra actrița va interpreta cel mai serios și puternic personaj din cartea Persuasion, scrisă de celebra scriitoare britanică Jane Austen.

După un succes răsunător înregistrat în 2020, prin ecranizarea și readaptarea operelor Emma și Mândrie și prejudecată, cinefilii au cerut și un film după una dintre cele mai importante cărți a lui Austen, Persuasion

Te-ar mai putea interesa și: Dakota Johnson: "Mă lupt cu depresia de la 14-15 ani!"

După terminarea filmărilor ce sunt în curs de desfășurarea încă din luna mai a anului trecut, o dată exactă de lansare a fost confirmată de către producători.

Când va apărea filmul Persuasion

Persuasion își va face prezența pe Netflix începând cu data de 15 iulie 2022. Compania de streaming video tocmai ce a lansat trailerul, care prezintă mai multe momente importante din film, dar și detalii ce țin de decor și arhitectură.

Citește și: Dakota Johnson face terapie de la 3 ani din cauza părinţilor ei, mari consumatori de droguri şi alcool. „Aveam mare nevoie de ajutor!”

Scenele din film au fost filmate chiar lângă domiciliul pe care autoarea l-a avut, în perioada anilor 1801 - 1806. Dakota Johnson dă startul imaginilor ce încearcă să respecte opera, așa că aceasta se află chiar în orașul Bath, purtând o rochie gri, cu mâneci lungi și o pălărie ce se asortează cu restul vestimentației, dar și cu arhitectura din zonă.

 „Cred că filmele de epocă te învață adesea la fel de multe despre momentul în care au fost realizate, cât și despre momentul în care se reproduc, într-un fel.”, a declarat regizorul Carrie Cracknell.

Dakota Johnson, cunoscută pentru trilogia Fifty Shades of Grey, o va juca pe protagonista mai bătrână, liniștita intelectuală al lui Austen. Anne Elliot se caracterizează prin maturitatea și nemulțumirea ei față de mediul înconjurător. Romanul se învârte în jurul reconectării lui Anne cu căpitanul Frederick Wentworth, fostul ei logodnic, pe care l-a părăsit din cauza presiunilor societății.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William  sursa foto   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
silviu prigoana jpg
image jpeg
dsasd jpg
Theo Rose jpg
banner theo rose png
image png
netflix pixabay jpg
neurochirurgul vlad ciurea jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net