Diana Bart părăsește Prima TV după 13 ani și semnează cu un nou post de televiziune: „Spun DA unei noi etape”

Diana Bart începe un nou capitol în cariera sa. După 13 ani la Prima TV, jurnalista se alătură unui alt post de televiziune, pregătită să aducă energie și divertisment telespectatorilor.

Diana Bart a semnat cu Antena Stars / foto: Instagram
Diana Bart a semnat cu Antena Stars / foto: Instagram

Diana Bart a părăsit Prima TV după 13 ani și a anunțat că a semnat cu un alt post de televiziune. Astfel, jurnalista se alătură Antena Stars, unde va prezenta o celebră emisiune.

Postul TV începe anul în forță, cu schimbări în rândul prezentatorilor, sezoane noi, formate extinse și ediții speciale menite să ofere telespectatorilor informație, emoție și divertisment. Noutatea grilei o reprezintă consolidarea echipei „Xtra Night Show”, prin alăturarea Dianei Bart ca nou co-prezentator, alături de Andrei Ștefănescu. Night show-ul va fi difuzat începând cu 9 ianuarie, de vineri până duminică, de la ora 21:30.

Jurnalistă și prezentatoare cu peste două decenii de experiență în televiziune, Diana Bart aduce energie, naturalețe și profesionalism.

După 22 de ani de carieră, spun DA unei noi etape, cu emoție, curaj și un zâmbet mare. Cred în schimbări care te scot din zona de confort și te așează exact acolo unde trebuie să fii. Viața vine în capitole, fiecare m-a antrenat pentru următorul. Închid un capitol cu recunoștință și deschid altul la Antena Stars, unde nopțile devin Xtra. Urmează Xtra Night Show: seri cu ritm, conversații faine, spontaneitate și mult fun. De abia aștept să începem!”, a spus Diana Bart.

Începe un nou sezon, cu o nouă parteneră. Mă bucur că este alături de noi. Este o jurnalistă cu experiență, care a muncit mult în televiziune. Cu siguranță ne vom completa reciproc. Așadar, un nou sezon, o nouă parteneră: Diana Bart, pe care o felicit pentru venirea ei în rândurile noastre”, a completat Andrei Ștefănescu.

Ce surprize a mai pregătit postul de televiziune

Începutul de an aduce și alte noutăți: Mara Bănică și Marius Niță revin cu Spynews TV Live, care din 5 ianuarie își dublează durata de difuzare, de luni până joi, între 21:30 și 00:00.

Intru în Noul An cu o provocare mare și extrem de frumoasă pentru mine: de luni până joi, împreună cu Marius Niță, îi vom ține pe telespectatori conectați la poveștile vedetelor, dincolo de scene și de luminile refectoarelor. Timp de două ore și jumătate vom fi, așadar, gazdele celui mai nou late night show, Spynews TV Live”, a declarat Mara Bănică.

Schimbarea începutului de an se întâmplă din 5 ianuarie, iar serile vor avea un alt vibe la Antena Stars. Alături de Mara Bănică, vă batem în ecranele televizoarelor cu cei mai efervescenți invitați si cele mai fierbinți subiecte, la Spynews TV Live. V-aș spune mai multe, dar o vom face de luni”, a adăugat Marius Niță.

Emisiunea „Meniu de vedetă” cu Chef Horia Manea își mută temporar platoul în Maroc, într-o serie specială intitulată „Meniu de vedetă – Arome din Maroc”. Prima ediție va fi difuzată luni, 5 ianuarie, în Prime Time, de la ora 19:00. Chef Horia Manea combină gastronomia cu experiența de travel, iar jurnalista Maria Andrei descoperă pas cu pas Marocul autentic.

Mirela Vaida și Adrian Velea revin cu un nou sezon „Acces Direct”, de luni până vineri, de la ora 16:00. „Ne-am luat o pauză, dar poveștile oamenilor nu se opresc niciodată. Din 5 ianuarie, mă întorc acasă, la Acces Direct. Cu adevăr, cu emoție, cu vocea celor care au nevoie să fie auziți. Pentru că viața se trăiește… în direct”, a spus Mirela Vaida.

Adrian Velea a completat: „Urmează un nou sezon al emisiunii Acces Direct, iar eu sunt bucuros să mă aflu din nou în fața voastră. Vom continua să aducem în fața publicului povești puternice, cazuri care ridică semne de întrebare și situații în care oamenii au nevoie de ajutor. Le mulțumesc telespectatorilor care sunt alături de noi și îi invit să rămână aproape și în acest nou sezon”.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
netflix depositphotos1 jpeg
codruta sanfira insta jpg
Andreea Berecleanu, foto Instagram jpg
Andreea Marin, foto Instagram jpg
netflix depositphotos1 jpeg
Sore, foto Instagram jpg
netflix webp
Filme, foto Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net