Oana Monea, din nou la „Insula Iubirii”. Primele imagini cu superba ispită pe platoul de filmare: „Pregătiți pentru revedere?”
Noul sezon „Insula Iubirii” vine cu o serie de surprize pentru telespectatorii care așteaptă cu nerăbdare primul sezon al emisiunii „Insula Iubirii – Reuniuni”, difuzat la Antena 1 începând cu 23 iulie 2026. Printre aparițiile care au atras deja atenția se numără și Oana Monea, supranumită de-a lungul timpului „ispita supremă”.

Una dintre cele mai cunoscute și longevive ispite din istoria show-ului filmat în Thailanda, Oana Monea revine pe micile ecrane într-un rol diferit față de cel cu care publicul s-a obișnuit. De-a lungul sezoanelor, prezența sa a stârnit numeroase reacții, a creat momente tensionate și a fost implicată în unele dintre cele mai urmărite povești din cadrul emisiunii. De această dată, ea va lua parte la întâlnirile de la bonfire, unde vor fi analizate și discutate relațiile concurenților după încheierea filmărilor.
Oana Monea revine la „Insula Iubirii”
Pe pagina oficială de Instagram a emisiunii „Insula Iubirii” au fost publicate imagini cu Oana Monea, supranumită „ispita supremă”, însoțite de un mesaj prin care este anunțată revenirea acesteia. De această dată, Oana va participa la bonfire pentru a afla ce s-a întâmplat cu poveștile pe care le-a influențat după încheierea filmărilor.
„A venit, a ispitit, a scris, de fiecare dată, câte o poveste! Acum este pregătită să revină la bonfire, pentru a vedea cum s-au dezvoltat acele povești după ce s-au închis camerele de filmat.
Pregătiți pentru revederea cu Oana Monea?”, este mesajul transmis de „Insula Iubirii” pe rețelele de socializare.

Oana Monea s-a despărțit de iubit
În ciuda relațiilor pe care le-a avut în ultimii ani, blondina nu a reușit încă să își găsească jumătatea, astfel că și ultima sa relație s-a încheiat. În cadrul unui interviu, Oana a povestit cum s-a produs ruptura.
„Da, ne-am separat. Asta nu înseamnă că ne-am trădat sau că s-a întâmplat ceva între noi. Uite, chiar și aseară a trecut pe la mine ca să vadă dacă sunt bine. E o despărțire grea, dar frumoasă totodată. Nu s-a supărat nimeni pe nimeni, nu s-a certat nimeni cu nimeni, ne suntem alături cât se poate, că nu ne e bine nici să ne vedem în fiecare zi, că altfel n-ar mai avea sens despărțirea. E destul de proaspătă situația. Se rupsese cumva de multă vreme”, a declarat Oana Monea, la Spynews.ro.



































