„Îți faci promovare, câștigi și foarte, foarte bine” Oana Monea dezvăluie cât de bine sunt răsplătite ispitele la „Insula iubirii” + atac la adresa lui Florin Ristei și Speak
De-a lungul celor nouă sezoane, „Insula iubirii” a stârnit controverse, emoții și curiozitate. Pe lângă testele amoroase și momentele tensionate dintre cupluri, publicul s-a întrebat adesea ce înseamnă, de fapt, să fii ispită în acest reality show. Oana Monea, una dintre prezențele emblematice ale emisiunii, a oferit o perspectivă sinceră asupra acestui rol, vorbind deschis despre câștigurile financiare și experiența pe care o trăiesc cei care acceptă provocarea.

Oana Monea, una dintre cele mai cunoscute ispite din cadrul emisiunii „Insula iubirii”, a vorbit deschis despre avantajele financiare pe care le aduce participarea în reality show-ul difuzat de Antena 1. Într-o declarație sinceră, aceasta a recunoscut că merită din plin să faci parte din distribuția emisiunii, mai ales din punct de vedere financiar.
„Financiar se câștigă foarte bine”
Ispita a subliniat că experiența din Thailanda nu este doar o provocare emoțională sau o rampă de lansare în lumea mondenă, ci și o oportunitate excelentă de a câștiga bani. În plus, atmosfera de vacanță și șansa unei posibile relații amoroase completează tabloul unei experiențe aparent ideale pentru cei dispuși să își testeze limitele pe plan sentimental.
„Merită financiar să mergi la «Insula iubirii». Chiar merită destul de mult. Sincer, pe lângă faptul că îți faci promovare, câștigi și foarte, foarte bine. Ești în vacanță, e și o experiență... poate, dacă e ca la Loto, pleci și cu un bărbat acasă. Poate, cine știe. Dar, da! Financiar se câștigă foarte bine. Așa că, aveți drum liber”, a spus Oana Monea.
Oana Monea a răbufnit la adresa lui Speak și Ristei
Recent, Oana Monea a răbufnit la adresa lui Speak și Ristei, după ce aceștia au analizat în maniera lor caracteristică apariția acesteia în noul sezon al emisiunii de la Antena 1. Ispita a transmis un mesaj neașteptat în mediul online.
„O mai fi supărată pe noi? Nu mi-era dor de vocea asta. Afacerile îi merg?”, au fost vorbele lui Speak care au deranjat-o pe ispita feminină.
„Îi merg, dar și-a făcut ceva la față. A băgat filler la jawline. Nu știu. Nu e treaba mea…”, a răspuns Florin Ristei.
„Așa-zisele intervenții sunt doar părerile voastre de băieți și vă înțeleg. Nu am făcut dramă din durerile avute și nici nu am de gând să fac. Pozele de la final sunt explicația acelor intervenții. Nu îți înțeleg ție, în schimb, antipatia publică, Speak, dar mă uit la tine și înțeleg multe, frustrările vin de undeva… Spor băieți și nu vă doresc extracții de măsele și complicații, că sigur nu o să stați așa drepți ca mine în acele situații”, a fost reacția Oanei Monea de pe TikTok.



































