Familie
Pagina 105

Cum să combaţi simptomele menopauzei
Ea este însoţită de tulburări cum ar fi celebrele bufeuri, uscăciunea mucoaselor, depresia, insomnia.
Familie
Distracţie maximă la filmul LORAX
Pe 22 martie, la The Light Cinema de la Liberty Center din Bucureşti, a avut loc premiera filmului 3D „Lorax, Protectorul pădurii“, o adaptare în 3D după povestea clasică a unei creaturi a pădurii care protejează copacii de lăcomia oamenilor.
Familie
Ce ascund «crizele» noastre de nervi
Dramatizează, nimic nu le convine… iată câteva semne ale crizelor tipic feminine pe care le ştim bine. Ce ascund de fapt aceste stări?
Familie
Ştii să comunici cu familia ta? Iată cum!
Familia ta e ca un vulcan? De la linişte la ceartă nu-i decât un pas? Nu te speria! Chiar dacă uneori îţi pierzi răbdarea, există câteva soluţii pentru a-ţi îmbunătăţi comunicarea cu ai tăi.
Familie
Răsfăţ de bun gust
Ei bine, înainte de a deveni mamă, eram tentată să cred şi eu în pronosticuri de acest gen. Îmi creionasem chiar un profil de mămică, imaginându-mă mai severă şi mai autoritară în faţa piticului meu.
Familie
Irina Petrea: «Copilăria a devenit mai tristă!»
De vorbă cu Irina Petrea despre copilăria ei din Piatra Neamţ, pe vremea când niciun copil nu avea gadget-uri, dar totul avea mai mult farmec.
Familie
«Sindromul Down poate fi învins»
„Când porneşti la drum în viaţă, nu bănuieşti ce surprize te aşteaptă…”, şi-a început povestea Elena Tănase, din Alexandria, mama unui copil cu sindrom Down.
Familie
A fi părinte nu este o joacă
De aproape doi ani sunt mamă şi pe lângă toate bucuriile oferite de acest statut, mi-am dat seama că a fi părinte nu este o glumă, ci o meserie grea, care te face să conştientizezi şi să-ţi asumi responsabilităţi.
Familie
De ce ierţi mult mai uşor din dragoste?
Unele femei sunt în stare să facă orice concesie, să renunţe la tot ca să câştige iubirea unui bărbat, chiar şi după ce au fost trădate, umilite, rănite. De ce oare?
Familie
Vitamina D, vitală pentru adolescenţi
Anii adolescenţei sunt cei mai importanţi pentru dezvoltarea şi creşterea oaselor. Iar vitamina D este cea care contribuie la absorbţia calciului în organism şi la menţinerea unui nivel normal de calciu şi de fosfor în sânge. Calciul este un mineral
Familie
7 secrete ca să eviţi certurile de la bani
Oricât de frumoasă ar fi relaţia unui cuplu, un drăcuşor tot scoate capul din timp în timp şi-i pune la încercare pe cei doi, fluturându-le portmoneul gol. Şi să te ţii... Asta dacă îngerul înţelepciunii nu se arată în chip salvator.
Familie
S-a născut copilul. Ce ne facem?
Fie că vi l-aţi dorit foarte mult, fie că v-a luat prin surprindere, primul copil aduce mari schimbări în viaţa de cuplu şi de familie. Vin nopţi fără somn, bucurii de neuitat, dar şi momente în care bărbatul de lângă tine trebuie să te simtă aproape.
Familie
Evadeaza din monotonie cu Noul Twingo! (P)
Ai nevoie de putina culoare in viata ta, mai mult dinamism si veselie? Raspunsul este: Noul Twingo!
Familie
Află dacă te potriveşti cu partenerul de viaţă!
Fiecărei femei i-ar plăcea să ştie încă de la începutul unei relaţii, dacă partenerul actual de viaţă este cel cu care ar putea rămâne împreună până când “moartea îi va despărţi”. Însă, din păcate, nimeni nu poate şti cu certitudine ce se va întâmpla într-o relaţie peste unul, doi sau trei ani.
Familie
Înotul nu este recomandat bebeluşilor sub un an
Bebeluşilor cu vârstă sub 12 luni nu le este recomandat înotul, din cauza faptului că poate avea efecte negative asupra sănătăţii lor.
Familie
Fumătoarele au şanse mai mici de a rămâne însărcinate
Şansele de concepere a unui copil pot scădea cu până la 40% pentru femeile care fumează între 5 şi 9 ţigări pe zi.
Familie
4 motive care «sting» pasiunea în dormitor
În ultima vreme, nimic nu mai este la fel când vine vorba de a te dărui partenerului de viaţă. Evită să te enervezi, chiar dacă e frustrant, nu e totul pierdut! Poate că aţi ajuns la acel moment în care trebuie să vă redescoperiţi şi să învăţaţi cum să vă împărtăşiţi sentimentele în dormitor.
Familie
Părinţi vs. bunici! Cum rezolvi conflictele?
Bunicii nu scapă nicio ocazie să-şi răsfeţe nepotul, încălcând regulile impuse de tine. Se întâmplă chiar să te certe când vine vorba despre competenţele tale materne. A venit vremea să le arăţi că ştii ce faci!
Familie
Ai cunoscut un tip online? Iată ce să nu faci!
Din ce în ce mai multe persoane îşi încearcă norocul în dragoste prin intermediul internetului. Deşi la prima vedere, lucrurile par destul de simple, este indicat să fii precaută.
Familie
COMUNICAT DE PRESA (P)
Putere de concentrare, memorie, atenţie şi imunitate pentru copii de la Doppelherz! Recomandat de Societatea Română de Pediatrie, Omega 3 + Vitamina A+D+E+C pentru copii, de la Doppelherz este un supliment care nu trebuie să lipsească din alimentaţia nici unui copil.
Familie
Cât durează de fapt dragostea?
În anul 1997, scriitorul francez Frédéric Beigbeder îşi lansa romanul „Dragostea durează trei ani“. Astăzi, în 2012, vrem să aflăm şi noi care este „termenul de valabilitate“ al acestui sentiment? Iată ce cred trei cupluri care trăiesc împreună de 2, 15, respectiv 31 de ani!
Familie
Cele mai bune tehnici de adormit copiii
Programul de somn al copilului se reglează în timp. La început, micuţii nu sunt capabili să facă diferenţa între zi şi noapte, de aceea bebeluşii se pot trezi la orice oră. Cel mai adesea, când sunt sugari, se trezesc pentru că vor să mănânce. Dar pe
Familie
Sfaturi pentru a atinge rapid orgasmul
Nu poţi ajunge pe culmile extazului, dacă nu eşti pe aceeaşi lungime de undă cu partenerul tău. De asemenea, efectuarea unor lucruri minore te vor ajuta să ajungi mai repede la acea senzaţie de plăcere maximă.
Familie
1 din 2 români iubeşte în secret
În weekendul 24 - 26 februarie, cu ocazia sărbătorii de Dragobete, toţi românii care au o dragoste secretă sunt încurajaţi să îşi exprime liber sentimentele, prin scrisori pe care Liberty Center promite că le trimite gratuit destinatarilor.
Familie
Cum să supravieţuieşti infidelităţii
Infidelitatea partenerului este una dintre cele mai dificile obstacole ale unei relaţii. Deşi, unele persoane nu pot trece peste faptul că partenerul de viaţă a avut o aventură, alţii se gândesc dacă să mai acorde sau nu o şansă relaţiei.
Familie
Disney Junior te aşteaptă de la 1 martie
De la 1 martie copii tăi vor avea un nou motiv să se distreze alături de eroii lor preferaţi: Mickey Mouse, Manny Iscusitul, Jake Piratul sau Zânele Disney.
Familie
Oferă-ţi un moment de relaxare!
Ţi se pare că timpul pentru tine e din ce în ce mai puţin? Sau că rutina ţi-a furat cheful de viaţă? Relaxează-te, nu-i chiar atât de rău! Câteva mici schimbări pot avea efecte mari!
Familie
3 «secrete» ale orgasmului feminin
Se spune că plăcerea pe care o resimte femeia în timpul actului sexual este mult mai complexă faţă de aceea a bărbatului, dar şi mai greu de obţinut. Din fericire, există diverse moduri de-a o intensifica până la orgasm. Ce te ajută? Poziţii inedite, mângâieri, ambient romantic...
Familie
Gravidele care deţin câini fac mai multă mişcare
Cercetătorii de la Centrul Waltham pentru Nutriţia Animalelor de Companie şi Universitatea Liverpool din Marea Britanie au constatat, în urma unui studiu recent, că femeile însărcinate care deţin câini de companie fac mai multă mişcare, comparativ cu cele care au o viaţă statică.
Familie
Salvaţi Copiii România investeşte în maternitatea Cantacuzino
Organizaţia Salvaţi Copiii România dă startul acţiunilor de investiţie a banilor strânşi în urma campaniei „Transformă 2% din impozitul pe venit în 100% viaţă pentru copii”.
Familie