Familie
Pagina 55

Cum îl ajuţi pe adolescent să fie mai responsabil
Odorul tău nu mai e nici copil, dar nici adult. Îşi urmează studiile, caută joburi temporare şi trăieşte sub acoperişul familial. Navighează între dorinţa de independenţă şi nevoia de securitate în comodul cuib părintesc.
Familie
Reguli de slăbit pentru copii de 10 -15 ani
Dacă vrei ca micuţul tău să fie sănătos, trebuie să schimbi ceva!
Familie
Cele mai bune saltele pentru copii
Atunci când vine vorba de conforul copiilor, cei mai mulţi părinţi nu se uită la bani. Însă nu întotdeauna ce e mai scump, e şi cel mai bun. Află care sunt cele mai bune saltele pentru copiii!
Familie
Copil: ce lactate trebuie să nu-i lipsească de la masă
Dintre toate produsele naturale, laptele conţine cea mai mare cantitate de calciu într-o formă uşor asimilabilă. Valoarea laptelui nu se reduce doar la un conţinut mare de calciu, ci şi la substanţele nutritive care susţin o dezvoltare armonioasă.
Familie
6 sfaturi pentru a economisi bani atunci când mergi în călătorii
Când vine vorba de hobby-urile tale nu poţi să nu aduci în discuţie şi călătoriile, deşi trebuie să recunoşti că această pasiune îţi consumă mare parte din câştiguri. Să ştii, însă, că te poţi bucura de ceea ce îţi place fără să faci gaură în bugetul familiei.
Familie
Cearcănele la copii. Ce afecţiuni pot indica?
Dar, dacă observăm cearcăne la un copil despre care ştim că doarme suficient – şi observăm că este mereu încercănat, indiferent de momentul zilei – ar trebui să luăm în considerare posibile alte probleme de sănătate. Dacă apare şi colorarea pleoapei
Familie
Ce simptome nu trebuie ignorate în timpul sarcinii
Există însă şi contracţii uterine dureroase care, în asociere cu alte simptome, anunţă declanşarea unui avort spontan sau a naşterii premature. Iată care sunt acele simpotome pe care nu ar trebui să le ignori în timpul sarcinii:
Familie
Sarcina după 40 de ani. Care sunt riscurile, ce analize să faci şi cum să ai un copil sănătos
Studiile arată că bebeluşii născuţi după vârsta de 40 de ani nu sunt doar predispuşi la posibile complicaţii, respectiv să prezinte probleme de dezvoltare, malformaţii genetice şi tulburări neurologice, dar se pot naşte şi prematur.
Familie
Când ştii că s-a întrecut măsura cu minciuna?
Fie că acceptăm, fie că nu, toţi minţim, ne minţim, suntem minţiţi. Dacă minciuna afectează în general relaţiile cu cei dragi, uneori are darul de a dezarma şi preveni un conflict.
Familie
Cele mai bune remedii pentru colici
Colicii la copii sunt cele mai supărătoare lucruri pentru o mamă. Şi asta pentru că plânsetele sfâşietoare îi sperie pe părinţi mai mult decât orice. Dacă bebeluşul este schimbat, a mâncat şi a dormit, dar încă plânge, înseamnă că îl supără colicii.
Familie
“Ce mi-ai adus, mami?” Când e bine şi când e rău să le oferi cadouri copiilor?
Copiii iubesc cadourile, dar si la acest capitol se aplica vorba "ce-i mult strica". Cand e recomandat sa le dam celor mici daruri, cine e bine sa le ofere si mai ales cat de des? Iata intrebari pe care si le pun cu siguranta toti parintii.
Familie
Trucuri de frumuseţe simple şi utile pentru proaspetele mămici
Perioada cea mai complicată din viaţa unei proaspete mămici este primul an de viaţă al bebeluşului. Partea bună este că trece foarte repede. Partea mai puţin bună este că vei regreta primul an… Primul an este foarte complicat, te vei lupta cu oboseal
Familie
10 situaţii când e necesară cezariana
Naşterea naturală este un lucru cât se poate de...natural. În ultimii ani însă, în ţara noastră, naşterea prin cezariană a devenit o adevărată modă, frecvenţa ei dublându-se în ultimii ani, după cum arată statisticile. Multe mămici recurg la ea în id
Familie
7 sfaturi pentru prima vizită a copilului la stomatolog
Este puţin probabil ca micuţul tău să aibă nevoie de o lucrare de canal la o vârstă fragedă, dar - crezi sau nu, prima vizită la medicul stomatolog trebuie făcută cât mai devreme, până la 1 an.
Familie
Valentina Pelinel optează pentru recoltarea celulelor stem – „asigurarea“ de sănătate a „bebeluşului poznaş“
Tot mai mulţi părinţi sunt interesaţi de recoltarea celulelor stem, şansă la viaţă în tratarea unor boli grave. Este şi cazul Valentinei Pelinel, vedeta care a ajuns în ultimul trimestru de sarcină.
Familie
Ce nu trebuie să mănânci dacă eşti însărcinată
Dr. Silviu Istoc, medic specialist obstetrică – ginecologie, avertizează în legătura cu pericolele pe care le pot aduce micile răsfăţuri gastronomice de sărbători. Iată ce alimente nu trebuie să consumi dacă aştepţi un copil:
1. Ai grijă la carne
Familie
7 sfaturi pentru prima vizită a copilului la stomatolog
La o primă întâlnire, dentistul va examina dinţii copilului tău, va verifica primele semne de degradare sau boală a gingiei şi va discuta cu el despre igiena orală. Dacă vrei ca prima întâlnire a copilului tău cu medicul dentist să fie un succes, urm
Familie
Copilul tău este nervos? Cum îl calmezi
Ţi se întâmplă des ca micuţul tău să urle isteric sau să se ia la bătaie cu alţi copii de vârsta lui? Furia e unul dintre modurile prin care copilul îşi exprimă trăirile afective. Află de ce copilul tău e nervos atât de des!
Familie
Cum îţi înveţi copilul să mănânce moderat şi „cu cap“
Una dintre cele mai mari greşeli din viaţa mea a fost să cred că odată ce eşti slab, rămâi pentru totdeauna aşa. A fost motivul pentru care nu am impus prea multe reguli la masă nici mie, nici copiilor.
Familie
Tusea la copii. Când mergem la doctor?
Tusea bebeluşului poate însemna mai multe lucruri, dar de cele mai multe ori nu este o problemă gravă, fiind doar consecinţa unei răceli. Totuşi, pentru părinţi este îngrijorător să-l vadă pe cel mic tuşind. În plus, există mai multe tipuri de tuse ş
Familie
Nu-i mai spune niciodată copilului tău „mănâncă tot din farfurie!“
Nu ne-am updatat deloc. Ce ştim de la părinţii noştri aplicăm şi noi. Nu contează că specialiştii în domeniu ne avertizează că le facem rău propriilor micuţi. Nu vreţi să schimbăm şi noi cumva treaba asta?
Trebuie să înţelegem, cu toţii, că suntem r
Familie
Iată ce trebuie să ştii despre naşterea prin hipnoză
Specialiştii susţin că această metodă are beneficii uriaşe atât pentru copil, cât şi pentru mamă.
Sunt normale durerile naşterii?
Naştere nu este un proces uşor; este unul în care ţipi, urli şi îţi vine să te urci pe pereţi, nu-i aşa? Se spune că
Familie
Ce pericole ne pasc dacă nu ne vaccinam micuţii!
Cel mai grav aspect mi se pare faptul că această informaţie este susţinută de către persoane publice foarte iubite de către români (precum Olivia Steer, soţia lui Andi Moisescu).
Familie
Cele mai rele mezeluri pentru copii
Mulţi părinţi cred că mezelurile fac parte din alimentaţia de bază şi absolut necesară a unui copil. Lucrurile nu stau chiar aşa, mai ales că oamenii au trăit multă vreme fără mezeluri. Nu de puţine ori se întâmplă ca cei mici să facă diverse bubiţe
Familie
Incontinenţă urinară? Iată care sunt cele mai bune tratamente!
Incontinenţa urinară este una din cele mai frecvente afecţiuni ale aparatului urinar la vârsta a treia. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, capacitatea vezicii urinare se reduce, ceea ce face ca implică mers mai des la toaletă şi pierdere de urină atunc
Familie
5 cuvinte pe care trebuie să i le spui copilului
Creşterea copilului nu este un lucru uşor. Este o aventură care trebuie abordată cu răbdare, dăruire şi înţelegere. Nu ai un manual după care să-l creşti. De aceea, fiecare părinte vrea ce este mai bun pentru cel mic, ca el să fie mereu fericit.
Familie
Trucuri pentru ca familia lui să te iubească
Ţi-ai găsit sufletul-pereche, vă înţelegeţi de minune - dar, din păcate, familia lui nu te place. Când vine vorba de relaţii pe termen lung, partenerul nu este singurul care are nevoie să fie impresionat. Iată cum să faci pentru ca familia lui să te iubească!
Familie
Ce trebuie să ştim despre infecţiile respiratorii la copii
Copiii au o predispoziţie mare pentru infecţii respiratorii, acestea fiind considerate printre bolile copilăriei din cauza prevalenţei ridicate, cât şi a gradului mare de recurenţă.
Familie
Ce nu ştiai despre febra la copii
La primele semne de boală ale copilului, mai ales dacă el este la vârstă fragedă, părinţii intră în panică. Dintre toate simptomele, febra este cea mai de temut, când de fapt, n-ar trebui să fie văzută ca un Bau Bau, ci mai degrabă ca aliat în combaterea bolii.
Familie