Familie
Pagina 81

Cum ajuţi un adolescent cu depresie
Considerată mai ales o tulburare caracteristică adulţilor, depresia îi afectează în egală măsură şi pe adolescenţi. Marcată de atitudini negativiste şi de nepăsare, depresia este adeseori confundată cu o etapă de criză specifică adolescenţei.
Familie
26 de televizoare noi - donate copiilor cu leucemie
În mai puţin de două săptămâni, un apel lansat pe Facebook de către Asociatia Dăruieşte Viaţa a avut un rezultat neaşteptat: au fost donate 26 de televizoare noi secţiei de pediatrie a Spitalului Fundeni.
Familie
VIDEO: Cum se tratează durerea de cap în sarcină
Potrivit medicilor, în primul trimestru de sarcină, durerile de cap apar frecvent îndeosebi pe fondul modificărilor hormonale şi a schimbărilor în stilul de viaţă (renunţarea la cafea, la tutun sau la diferite alimente).
Familie
Ce boli pot lua copiii de la şcoală şi grădiniţă
Cel mic s-a întors în colectivitate? Este momentul să fii cu ochii-n patru pentru ca acesta să nu se îmbolnăvească. Află care sunt afecţiunile contagioase pe care micuţii le iau cu uşurinţă şi cum pot fi prevenite.
Familie
Cum îl pregăteşti pe copil pentru primul an de şcoală
Multe dintre problemele pe care le întâmpină şcolarii în clasa întâi au legătură şi cu faptul că nu au fost pregătiţi prea bine pentru schimbarea care urma să îi afecteze.
Familie
E bine sau rău să-ţi lauzi copilul?
Orice copil îşi doreşte să fie apreciat de cei dragi. Însă lauda exagerată poate face mai mult rău decât bine. Află când este indicat să-l răsfeţi pe cel mic, fără să devină râzgâiat.
Familie
Cum îl ajuţi pe copil să se adapteze la grădiniţă
Foarte mulţi copii nu sunt foarte entuziaşti în ceea ce priveşte începerea grădiniţei. Desigur, poate că cel mic este dintre aceia care abia aşteptă acest moment. Este însă absolut firesc ca un copil să plângă în primele zile.
Familie
Ce înseamnă parentingul relaxat
Devenim supraprotectivi, supraiubitori, sufocanţi. Şi toate acestea produc discofort atât copiilor, cât şi nouă.
Familie
Cât dulce e bine să mănânce?
Fast-food-ul, sărac în nutrienţi
Copilul tău are nevoie de cât mai multe alimente proaspete care să-i asigure o bună funcţionare a organismului. Alimentele de fast-food cum sunt cartofii prăjiţi, hamburgerii, sosurile şi băuturile dulci conţin foart
Familie
De ce sunt bune revoltele copilului
Un copil bun sau un copil cuminte este, prin definiţie, un copil ascultător. Acest lucru înseamnă că face ce i se spune. Mai exact, face ce îi spun părinţii.
Familie
Când orgoliul dictează deciziile părinţilor
Când poţi să îţi dai seama că orgoliul tău îţi afectează deciziile ca părinte?
Când iei decizii legate de familie bazate pe comparaţii. Îţi doreşti o casă ca a vecinului? Vrei ca fiul sau fiica ta să ia lecţii de pian fiindcă îţi place cum cântă ver
Familie
Cum influenţezi sexul copilului
Dacă vrei neapărat să naşti un băiat, poartă haine largi, spune o veche superstiţie. Iar dacă vrei fată, ascultă muzică ritmată. Superstiţiile îţi dau o rază de speranţă, dacă le iei în serios, iar dacă nu, îţi oferă o porţie de amuzament.
Familie
Boala care poate fi fatală pentru copii
Boala diareică este a doua cauză de îmbolnăvire şi deces în rândul copiilor sub 5 ani. La nivel mondial, în fiecare an îşi pierd viaţa aproximatv 700.000 de copii din cauza diareei. Bebeluşul afectat de această boală scade brusc în greutate şi se deshidratează.
Familie
Cum îi convingi pe cei mici să mânânce fructe şi legume
Copii sunt în general mai mofturoşi la mâncare, iar fructele şi legumele nu se regăsesc de cele mai multe ori printre alimentele lor preferate. Uite cum îl convingi să mănânce tot din farfurie!
Familie
Obezitatea infantilă poate fi moştenită
În ultimii ani, obezitatea a devenit un pericol tot mai mare, motiv pentru care Organizaţia Mondială a Sănătăţii a clasaficat-o drept boală incurabilă.
Familie
VIDEO: Cum previi deteriorarea memoriei
Oamenii ating apogeul capacităţilor mintale la 22 de ani, iar la 27 apar deja semnele îmbătrânirii cognitive, se arată într-un studiu recent, realizat de cercetătorii de la Universitatea din Virginia, SUA.
În cadrul cercetării, care s-a desfăşurat p
Familie
Eşti pregătită pentru al doilea copil?
Cercetătorii s-au axat pe acest subiect „dificil" şi chiar dacă nu au afirmat că toate femeile ar trebui să aştepte 2 sau 3 ani între fiecare naştere, mai multe studii recomandă această diferenţa medie între copii.
Familie
Cum faci faţă stresului ca părinte
Părinţii care reuşesc să îşi păstreze calmul şi nu se lasă copleşiţi de stres în momentele dificile au un stil de gândire raţional şi optimist, orientându-se către aspectele pozitive ale situaţiei.
Familie
5 lucruri pe care trebuie să le ştii despre artrită
1. Artrita reumatoidă, cea mai frecventă
Familie
Ce poţi învăţa de la bărbaţi
Bărbaţii gestionează mai bine stresul, sunt rar victime ale depresiei şi reuşesc să slăbească mai uşor decât femeile. Secretul lor stă în anumite obiceiuri pe care ar trebui să le împrumuţi!
Familie
Ce visezi in functie de sex
Bărbaţii şi femeile visează diferit, asta se ştie deja. În plus, reprezentantele sexului frumos tind să-şi amintească mai des şi mai detaliat visele, în timp ce bărbaţii au mai puţine coşmaruri, dar tind să aibă interacţiuni agresive cu alţi bărbaţi în visele lor.
Familie
Ce-i îngrijorează pe copii?
Nu doar adulţi sunt măcinaţi de griji, ci şi copiii. Chiar dacă de multe ori grijile lor nu sunt asemănătoare cu ale tale, acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să le dai importanţă!
Familie
Bătaia nu e ruptă din rai!
În 2013, studiul realizat de Salvaţi Copiii arată că 38% dintre părinţii români recunosc că folosesc bătaia ca metodă de disciplinare, iar 63% dintre copii declară că sunt bătuţi de către părinţi.
Familie
Lucruri nepemise în timpul sarcinii
În acest scop îţi aducem la cunoştinţă ce trebuie şi ce nu trebuie să faci pe perioada sarcinii, pentru ca bebeluşul tău să se dezvolte în siguranţă.
Familie
„Click! pentru femei“ şi Disney România te invită la concurs!
Poţi CÂŞTIGA pentru copilul tău una dintre cele 10 jucării reprezentând personajele din animaţia „Avioane: Echipa de Intervenţii“ dacă urmezi paşii de mai jos:
Familie
Cum dezvolţi imaginaţia copiilor
Imaginaţia înseamnă capacitatea de asociere a ideilor şi percepţiilor, adică acea sclipire care îl va face pe copilul tău să se transforme într-un adult care va şti să depăşească orice problemă. Îi poţi transmite bucuria de a crea, de a fi inventiv din primii ani de viaţă, prin nenumărate metode.
Familie
Când trebuie să te îngrijoreze nemulţumirea de sine a adolescentului
Când nemulţumirea de sine poate fi benefică
Familie
Timpul liber – recomandări pentru taţi şi fiice
Relaţia dintre orice părinte şi copil este specială, dar cea dintre tată şi fiica poate fi cu adevărat deosebită dacă tatăl reuşeşte să se implice în viaţă fiicei sale într-un mod semnificativ.
Familie
