Remedii naturiste
Pagina 42

Ce plante te scapă de ţânţari
Vara, insectele îţi dau mari bătăi de cap şi reprezintă un nivel ridicat de trasmitere a diferitelor boli. Totuşi, dacă soluţiile din comerţ nu te-au ajutat să scapi de ele, ar fi cazul să te îndrepţi spre remedii ceva mai naturale, precum plantele a
Remedii naturiste
Trucuri pentru eliminarea pesticidelor din fructe şi legume
Este din ce în ce mai greu să mănânci sănătos. Deşi sunt alimente benefice sănătăţii, fructele şi legumele sunt tratate cu substanţe toxice. Te hrăneşti cu iluzia că mănânci sănătos, dar, de fapt, otrăveşti corpul cu chimicale extrem de nocive.
Remedii naturiste
Top 5 alimente bune în constipaţie
Problemele apar când alimentaţia este bogată în carne, produse de patiserie şi brânzeturi, care îngreunează digestia. Pentru un tranzit intestinal optim, este nevoie ca fibrele (prezente în legume, fructe şi cereale integrale) să nu ne lipsească din
Remedii naturiste
Ai dinţii sensibili? Tratează-i cu aceste leacuri!
Această problemă afectează aproximativ 70% din populaţia globului şi se manifestă printr-o durere accentuată la nivelul dinţilor atunci când aceştia sunt expuşi alimentelor foarte calde sau foarte reci. În cazuri extreme, chiar şi o simplă înghiţitur
Remedii naturiste
Sânzienele, leac pentru bolile sistemului nervos
Sânzienele sunt plante ce cresc în grădini, la marginea pădurilor, pe câmpii. Se remarcă prin florile de dimensiuni mici, de culoare gălbuie-aurie, dar cu un miros foarte plăcut şi cu gust amar. Perioada de înflorire începe odată cu solstiţiul de var
Remedii naturiste
Infuzia de angelică alungă stările depresive
În scopuri medicinale se recurge la planta cultivată, de la care se folosesc rădăcinile, de culoare închisă, negricioasă şi cu miros aromat caracteristic, precum şi tulpina, seminţele sau frunzele.
Remedii naturiste
Acest fruct îţi stimulează funcţia intimă
Unul dintre cele mai bune fructe de care poţi să beneficiezi în această perioadă este pepenele roşu. Sărac în calorii, bogat în apă, minerale, vitamine, consumat frecvent va proteja vasele de sânge şi va menţine colesterolul în frâu.
Remedii naturiste
Remedii naturiste pentru sănătatea ficatului şi a pancreasului
Obiceiurile tale zilnice fie că este vorba de consumul de dulce sau de tutun, cafea ori alcool în timp îşi va pune amprenta mai ales asupra a două organe esenţiale din organismul tău şi anume ficatul şi pancreasul.
Remedii naturiste
Chimenul negru, leacul antic pentru 7 boli
În prezent, studiile au dovedit că acesta are proprietăţi care contribuie la regenerarea celulară şi la eliminarea toxinelor din corp.
Remedii naturiste
Pufuliţa stinge arsurile la stomac
Pufuliţa (Epilobium parviflorum) conţine substanţe active importante precum taninuri, mucilagii şi flavonoide, uleiuri volatie, acizi graşi, aminoacizi esenţiali, vitaminele C, E, K şi numeroase săruri minerale. Se recomandă în tratarea cirozei, a he
Remedii naturiste
Proprietăţile terapeutice ale apei de orez
Când este pus la fiert, orezul eliberează în apă o serie de substanţe nutritive. Astfel, în apa rămasă după fierbere există o mulţime de vitamine şi minerale care au un efect benefic pentru piele şi păr.
Remedii naturiste
Ceaiul care îţi stimulează imunitatea
Muşeţelul, căci despre el este vorba, are o aromă deosebită ce poate ameliora foarte multe probleme de sănătate.
Remedii naturiste
Remediul care îţi curăţă plămânii de nicotină
Nu fumatul în sine este o acţiune grea ci renunţarea la acest viciu ce în timp pentru unii oameni devine o plăcere.
Remedii naturiste
Cele mai bune creme contra celulitei
Celulita este un proces de acumulare a ţesutului adipos subcutanat, în special în zone precum coapsele, şoldurile sau fesele. Femeile sunt mai predispuse de a dezvolta celulită, cauzele fiind multiple: circulaţia sangvină deficitară, stagnarea toxine
Remedii naturiste
Uită de varice cu unguentul de arnică!
Unul dintre cele mai vechi remedii folosite în problemele circulaţiei sangvine deficitare, unguentul cu extract de arnică este extrem de apreciat pentru rezultatele sale.
Remedii naturiste
Leacuri pentru cârceii apăruţi noaptea
Denumiţi şi spasmele musculare sunt o contracţia involuntară a unuia sau mai multor categorii de muşchi timp de câteva secunde sau minute, fiind mai alaes întâlnite la nivelul membrelor inferioare pe parcursul nopţii. Sunt destul de disconfortante ş
Remedii naturiste
Aceste plante te ajută să ai un somn bun în nopţile caniculare!
După o zi agitată la muncă alege să te relaxezi cu ajutorul unei căni de ceai cald înainte de a te băga în pat. În felul acesta organismul tău se va destinde iar efectul calmant al plantelor te vor ajuta să te odihneşti mai bine pe parcursul nopţii.
Remedii naturiste
Alimente bune atunci când îţi este greaţă
Celebra zicală „un măr pe zi ţine medicul la distanţă” se aplică şi în cazul în care te confrunţi cu senzaţia de greaţă. Fibrele pe care aceasta le conţine ajută la înlăturarea chimicalelor din organism ce declanşează această senzaţie. Astfel se reco
Remedii naturiste
Aşa scapi de picioarele umflate!
Ia macerat din miere şi usturoi
Amestecă 250 g de miere cu aceeaşi cantitate de usturoi pisat şi lasă-le la macerat o săptămână, într-un borcan pus în loc ferit de soare sau căldură. Agită borcanul zilnic.
Remedii naturiste
Această băutură combate balonarea!
De cele mai multe ori de fiecare dată când apare o problemă de sănătate alegi să mergi la medic şi să urmezi un tratament medicamentos. Dacă problema ta este balonarea sau constipaţia, cel mai bine este să cauţi ajutorul în natură.
Remedii naturiste
Leacuri cu ţelină pentru afecţiunile care se agravează vara
Ţelina te protejează de agravarea hipertensiunii ori de bolile digestive. De asemenea, îţi scurtează chinul dacă suferi de cistită sau de insomnie. Are efecte benefice asupra sănătăţii, îmbunătăţeşte digestia şi asigură buna funcţionare a aparatului
Remedii naturiste
Antibioticul natural care te scapă de bacteria E. Coli
Specialiştii în nutriţie consideră că acest produs este unul dintre cele mai puternice stimulatoare ale celulelor stem, având un rol important în regenerarea organismului.
Cercetătorii japonezi afirmă despre lăptişorul de matcă că nu are efecte secun
Remedii naturiste
Sucurile şi supele de rădăcinoase, leacurile bolilor digestive ale verii
Supă-cremă de păstârnac
Remedii naturiste
Aşa previi şi tratezi înţepăturile de insecte!
Umezeala şi căldura le priesc insectelor, iar pentru noi acest lucru înseamnă înţepături cu bine cunoscutele iritaţii locale, roşeaţă şi mâncărimi. Cele mai frecvente sunt înţepăturile de ţânţari, care aproape că sunt inevitabile, urmate de cele ale
Remedii naturiste
Planta cu efect afrodiziac pentru bărbaţi care îţi măreşti bustul
Plantele dacă sunt folosite corespunzător pot fi aliatul sănătăţii şi fericirii tale. De la infuzii, ceaiuri până la cataplasme sau masaje, plantele îţi stau la dispoziţie pentru a-ţi crea o stare de bine.
Remedii naturiste
Cum să scapi rapid de bătături
Deformări inestetice şi dureroase ce apar în urma frecării pielii de anumite obiecte solide precum sunt pantofii, bătăturile apar cu precădere în zona degetului mare de la picior, zona călcâiului sau chiar în talpă.
Remedii naturiste
Inul scade colesterolul
Cunoscut sub denumirea ştiinţifică de Linum usitatissimum, inul face parte din familia Linaceae şi are numeroase proprietăţi terapeutice. El are în compoziţia sa glucide, celuloză, săruri de potasiu şi magneziu, ulei, vitaminele E, F şi mucilagii loc
Remedii naturiste
Trucuri pentru a scăpa de balonare
Dacă ştii că te numeri printre persoanele cu o digestie lentă şi eşti şi sedentar atunci află câteva trucuri bune pentru a scăpa de senzaţia de balonare.
Remedii naturiste
