Pagina 260

Rugbyștii eroi din victoria de acum 40 de ani, cu Franța, sărbătoriți de Federație
Federația Română de Rugby i-a sărbătorit pe eroii care au învins categoric naționala „Cocoșului galic”, 15-0, la 23 noiembrie 1980.
Alte sporturi
Cum este poreclit în circuit Daniil Medvedev, noul câștigător al Turneului Campionilor
Rusul Daniil Medvedev este noul erou al tenisului mondial. El a câștigat în premieră titlul la Turneul Campionilor, după ce l-a învins cu scorul de 4-6, 7-6, 6-4 pe austriacul Dominic Thiem. Click! vă prezintă 9 lucruri pe care trebuie să le știți despre sportivul clasat pe locul 4 în lume.
Alte sporturi
Panică la CFR Cluj: ”În ritmul ăsta, pierdem tot”
Campioană a ultimilor trei ani, CFR Cluj pare să treacă prin cea mai importantă criză de la preluarea echipei de Dan Petrescu. Formația a pierdut al doilea meci consecutiv pe propriul teren și șansele de cucerire a unui nou titlu scad virtiginos.
Fotbal intern
Victorios în fața lui Djokovic, Nadal și Thiem, Danil Medvedev a câştigat Turneul Campionilor
Aflat pe locul 4 mondial, Danil Medvedev (24 de ani) s-a impus pentru prima dată la Turneul Campionilor, competiție care s-a desfășurat săptămâna trecută, în O2 Arena din Londra. Jucătorul rus a izbutit să-i învingă pe primii trei jucători ai lumii, impunându-se în finala cu Dominic Thiem (4-6, 7-6/2, 6-4) după două ore și 42 de minute.
Alte sporturi
România va fi în urna a treia valorică la tragerea la sorţi a grupelor CE U21
Uniunea Europeană de Fotbal Asociație (UEFA) a anunţat procedura tragerii la sorţi a grupelor turneului final al Campionatului European de tineret (U21), competiţie programată anul viitor, în două etape. Calificată a doua oară consecutiv, echipa României a fost repartizată în a treia urnă valorică.
Fotbal intern
Un fotbalist englez, anchetat de federaţie după ce a atins un adversar în zona intimă
Fundaş al echipei Preston North End, Darnell Fisher (26 de ani) va fi cercetat de Federaţia Engleză de Fotbal (Football Association), pentru un gest indencent comis la meciul cu Sheffield Wednesday (1-0), din etapa cu numărul 12 a Ligii secunde (Championship).
Fotbal intern
Record pentru Zlatan Ibrahimovic. A marcat în toate cele şase meciuri din Serie A!
Component al formaţiei AC Milan, Zlatan Ibrahimovic (39 de ani) a marcat în toate meciurile în care a evoluat în Serie A în acest an competițional. Mai exact el a înscris în şase partide. Suedezul are în acest moment 10 goluri şi conduce în clasamentul golgheterilor, fiind urmat de Cristiano Ronaldo (Juventus), care are 8 reușite.
Fotbal intern
UTA a dat lovitura: a învins cu 1-0 pe CFR chiar la Cluj
UTA Arad a provocat surpriza etapei a 11-a a Ligii 1, impunându-se la Cluj, în fața campioanei, CFR.
Fotbal intern
Dănuț Lupu s-a vindecat de coronavirus și va fi externat
Vești bune despre Dănuț Lupu. Fostul fotbalist se simte mult mai bine după ce a fost infectat cu coronavirus și va fi externat în curând.
Fotbal intern
Universitatea Craiova, primul egal după 43 de meciuri
Revenirea lui Corneliu Papură pe banca tehnică a Universității Craiova a readus în palmaresul echipei un rezultat pe care fanii îl credeau uitat de mult: cel de egalitate. Oltenii au făcut 0-0 la Botoșani și au obținut prima remiză după peste un an.
Fotbal intern
Avem o finală inedită la Turneul Campionilor la tenis
Primii doi favoriți ai Turneului Campionilor, Novak Djokovic și Rafael Nadal, au fost eliminați în semifinale, așa că avem o finală inedită în competiția găzduită pentru ultima oară de Londra.
Alte sporturi
Arbitrul Istvan Kovacs a aflat că e pozitiv cu 10 minute înaintea meciului său
Federaţia Română de Fotbal (FRF) a confirmat, sâmbătă seară, că arbitrul Istvan Kovacs, care era delegat la meciul FC Botoşani – Universitatea Craiova, scor 0-0, a fost testat pozitiv cu coronavirus.
Fotbal intern
Larisa Iordache, prima apariție într-un concurs după 3 ani
Gimnasta Larisa Iordache a revenit în activitate după trei ani de pauză, la Campionatele Naţionale de la Ploieşti, unde a concurat în afara competiţiei la patru aparate.
Alte sporturi
Simona Halep a povestit coșmarul prin care a trecut când a fost infectată cu Covid
Simona Halep s-a vindecat de coronavirus, dar a rămas cu amintiri neplăcute din perioada în care a fost infectată, chiar dacă nu a ajuns la spital.
Alte sporturi
Cosmin Contra, victorie la despărțire
Dinamo a făcut cel mai bun joc sub comanda lui Cosmin Contra chiar în zilele în care antrenorul vrea neapărat să scape din marea minciună care este la club.
Fotbal intern
Rafael Nadal s-a calificat în semifinalele Turneului Campionilor
Spaniolul Rafael Nadal s-a calificat în ultimul moment în semifinalele Turneului Campionilor, după ce l-a eliminat pe deținătorul trofeului.
Alte sporturi
Andreea Chițu, pentru a doua oară vicecampioană europeană la judo
Andreea Chiţu (Steaua Bucureşti) a obţinut joi, medalia de argint la categoria 52 de kilograme, în prima zi a Campionatului European de judo, de la Praga. Este a doua medalie de argint din palmares pentru Andreea Chiţu.Andreea Chiţu a câştigat grupa A a categoriei, după două succese, cu Xenia Danilovici (Belarus) şi cu cvadrupla campioană continentală Natalia Kuziutina (Rusia), calificând-se în semifinale.În această fază, sportiva stelistă a trecut de iberica Ana Perez Box, iar în ultimul act s-
Alte sporturi
Corneliu Papură, din nou pe bancă după 6 luni
Corneliu Papură revine pe banca Universității Craiova sâmbătă, în meciul de la Botoșani, la 6 luni și jumătate de la plecarea bruscă de la echipă.
Fotbal intern
Revolta Cristinei Neagu: ”Echipa trebuie să-și respecte jucătoarele”
CSM București nu a avut nici o șansă pe propriul teren în meciul cu formația rusă Rostov-Don, restanță din etapa a treia a grupei A a Ligii Campionilor. Rusoaicele s-au impus cu 27-22 (16-10), iar la final Cristina Neagu a dat frâu liber nemulțumirilor strânse în timp.
Alte sporturi
Mirel Rădoi a decis dacă rămâne sau nu pe banca naționalei
Mirel Rădoi a pus punct speculațiilor care îl dădeau la Universitatea Craiova după meciul cu Irlanda de Nord. El a afirmat că își dorește că conducă în continuare echipa națională.
Fotbal intern
Record de asistență în pandemie: 52.000 de fani la un meci
În timp ce majoritatea țărilor din lume au interzis prezența fanilor în tribune, din cauza pandemiei de coronavirus, rugby-ul australian bate recorduri după recorduri de audiență. Un meci disputat în Brisbane a strâns peste 50.000 de fani!
Alte sporturi
Vince Reffet, supranumit "Jetman", a murit la 36 ani. Un accident din timpul antrenamentului i-a fost fatal
Sfârșit tragic pentru un împătimit al sporturilor extreme! Vince Reffet, supranumit "omul zburător", protagonistul unor reuşite spectaculoase alături de Fred Fugen, partenerul său din echipa "Soul Flyers" de zbor în costum cu aripi sau cu mini reactoare, a murit marţi într-un accident produs în timpul unui antrenament.
Alte sporturi
Ciprian Tătărușanu s-a retras din națională! Motivele acestui gest neașteptat
Unul dintre cei mai vechi componenți ai naționalei României, portarul Ciprian Tătărușanu, a anunțat că a decis să se retragă din echipa reprezentativă!
Fotbal intern
Duel inedit în Liga Campionilor la handbal, între doi buni prieteni ajunși acum rivali
Buni prieteni și colaboratori în ultimii patru ani la naționala Muntenegrului, tehnicienii de la CSM București, respectiv Rostov Don vor fi astăzi, de la ora 18.00, față în față pentru prima dată din postura de adversari!
Alte sporturi
Egalul care ne duce în urna a doua a preliminariilor mondiale
Românii au mers la Belfast cu un singur gând: să obțină un rezultat mai bun decât al Rusiei la Belgrad, pentru a ajunge în urna a doua doua valorică a tragerii la sorți a preliminariilor CM. Le-a ieșit (1-1), dar cu emoții.
Fotbal intern
4 minciuni spuse de spanioli lui Cosmin Contra
Cosmin Contra, încă antrenorul lui Dinamo, a dat cărțile pe față într-un interviu oferit Telekom Sport. El a explicat exact cu ce și cum l-au mințit spaniolii care conduc acum clubul ”alb-roșu”. Iată cele mari patru minciuni spune de iberici.
Fotbal intern
Simona Halep răbufnește: ”Nu am avut voie să mă antrenez, m-a afectat”
Continuă războiul replicilor între Simona Halep și fostul președinte al Federației Române de Tenis, Ruxandra Dragomir.
Alte sporturi
UEFA a decis: România a câștigat la ”masa verde” meciul cu Norvegia
UEFA a decis, miercuri, ca România să câştige la masa verde confruntarea cu Norvegia, din Liga Naţiunilor, care a fost anulată după ce norvegienii nu au putut face deplasarea la Bucureşti, informează news.ro.
Fotbal intern
Robert Glință, omul-record
Robert Glință (23 de ani), este omul momentului în sportul românesc. Considerat favorit la o medalie olimpică la Tokyo, anul viitor, el a stabilit nu mai puțin de șase recorduri naționale în timp de zece zile. Toate în bazin scurt (25 m).
Alte sporturi
Astra, bună de plată pentru Budescu
Astra Giurgiu a primit o lovitură în plină figură din partea FIFA. Forul mondial a acceptat cererea saudiților de la Al-Shabab, astfel că românii trebuie să plătească 723.000 de euro pentru că l-au folosit pe Constantin Budescu.
Fotbal intern