Iga Świątek câștigă Turneul Campioanelor și încheie anul pe 1 WTA
Iga Świątek și-a adjudecat trofeul de la Turneul Campioanelor, disputat în Mexic, la Cancún, sportiva din Polonia asigurându-se, astfel, că încheie anul 2023 pe prima poziție a ierarhiei mondiale de tenis feminin.
În ultimul act al prestigioasei competiții, Iga Świątek a trecut de americanca Jessica Pegula, având o victorie categorică, 6-1, 6-0, obţinută după un meci decis în 59 de minute, finala fiind mutată de duminică pe luni, din pricina condițiilor meteo.
Grație acestei reușite, jucătoarea de tenis o va depăşi pe bielorusa Aryna Sabalenka în clasamentul WTA şi va termina pe primul loc mondial pentru al doilea sezon consecutiv. De altfel, câștigătoarea de la Turneul Campioanelor a fost numărul unu mondial, timp de 75 de săptămâni, din aprilie 2022 până în septembrie 2023, când Aryna Sabalenka a urcat pe primul loc în lume.
A câștigat 24 de milioane de euro de tenis, la doar 22 de ani
„Să revin pe primul loc mondial este un vis devenit realitate, cu siguranţă”, a fost reacția polonezei Iga Świątek, care a adăugat „Aş spune că nu mă aşteptam la asta, chiar acum, în acest sezon. Speram că, poate anul viitor, va fi anul meu, dar se pare că, ştiţi, doar muncind din greu şi concentrându-mă pe lucrurile potrivite, la final a funcţionat. Aşa că sunt foarte fericită!”. În drumul spre finala competiției, sportiva de 22 de ani a reușit să le învingă, în grupe, pe cehoaica Markéta Vondroušová, jucătoarea americană Coco Gauff și tunisianca Ons Jabeur, în timp ce în semifinale a trecut de Aryna Sabalenka.
În contextul în care a câștigat și un Grand Slam, în vară, când s-a impus la Roland Garros, în iunie, Iga Świątek își trece în palmares al șaselea titlu al sezonului și al 17-lea în cariera sa. Până acum, poloneza a câștigat peste 24 de milioane de euro din tenis, numai anul acesta apropiindu-se de 10 milioane de euro.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!