Monica Niculescu, reușită uimitoare: ce a realizat, după doi ani de pauză

Monica Niculescu surprinde fanii tenisului românesc și ia o decizie neaşteptată. Sportiva de 35 de ani revine la simplu, după doi ani, în care s-a dedicat ipostazei de dublu. Jucătoarea din Slatina s-a înscris pe tabloul de calificări al turneului de WTA 1000 de la Guadalajara, care începe oficial duminică. 

Monica Niculescu, înapoi la simplu (FOTO: Getty Images)
Monica Niculescu, înapoi la simplu (FOTO: Getty Images)

Fără clasament WTA, în condiţiile în care nu a mai jucat deloc la simplu de îndelungă vreme, românca a întâlnit-o în primul tur al calificărilor la turneul din Mexic pe Katrina Scott (149 WTA), o americancă de 19 ani, care a câştigat trei turnee ITF în cariera sa de până acum. La rândul ei, Monica Niculescu are în carieră trei turnee la simplu, consemnând optimi de finală la Wimbledon, în 2015 şi US Open, în 2011, consacrându-se mai mult la dublu. Românca a reușit să se impună în fața Katrinei Scott, scor 7-6(6), 6-1, după o partidă care a durat o oră și 33 de minute.

Organizatorii turneului din Guadalajara au luat măsuri disperate

Revenind la competiția din Guadalajara, dotată cu premii totale de 2.788.468 de dolari, programarea turneului din Mexic între 17 și 23 septembrie, atât de aproape de încheierea US Open, duce la o situație inconfortabilă pentru organizatori, dat fiind că niciuna din primele șase clasate în ierarhia WTA nu va fi la startul turneului - concret, 23 din primele 51 de jucătoare ale lumii nu vor fi prezente în competiție, consemnându-se cea mai slabă participare din istoria unui turneu de WTA 1000. Situația a dus la decizii ieșite din comun, din partea organizatorilor, aceștia acordându-i un wildcard jucătoarei din Canada Eugenie Bouchard, sportivă care nu face parte din top 200 WTA şi care, din 2024, va deveni jucătoare profesionistă de pickleball, mutându-și atenția de la „sportul alb”. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Uruguay Capul Verde, Campionatul Mondial (EPA) jpg
Campionatul Mondial (EPA) jpg
Minge fotbal (Sportpictures) jpg
Record asistenta la Campionatul Mondial 2026, peste 3,6 milioane de spectatori, pana la terminarea grupelor (EPA) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
Cehia Africa de Sud, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Canadianul Ismaël Koné, accidentat de jucatorul lui Qatar, Assim Madibo, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
image
image