Neymar, prezentat „regește” la Al-Hilal: brazilianul a făcut spectacol la saudiți

Neymar a avut parte de o prezentare de zile mari, în weekend, în fața a zeci de mii de oameni, pe stadion adunându-se nu mai puțin 68.000 de susținători ai lui Al-Hilal. Organizatorii saudiți s-au pregătit temeinic, având rachete de semnalizare, lasere şi focuri de artificii, care au luminat cerul de deasupra Riadului, atunci când brazilianul îmbrăcat echipamentul noului său club sub uralele celor prezenți.

Neymar, aplaudat la scenă deschisă (FOTO: Getty Images)
Neymar, aplaudat la scenă deschisă (FOTO: Getty Images)

La cei 31 de ani ai săi, Neymar a semnat un contract pe doi ani cu Al-Hilal, după cele şase sezoane petrecute la Paris Saint-Germain, unde a bifat o serie de performanțe de răsunet, câştigând printre altele cinci titluri de campion al Franţei. Campioana din Ligue 1 a încasat 90 milioane de euro în urma acestei mutări, urmând ca Neymar să aibă un salariu de 100 de milioane de euro pe sezon la Al-Hilal, gruparea investind aproape 350 milioane de euro pe transferuri, în această vară.  

Saudiții trebuie să aibă răbdare cu debutul lui Neymar

În privința debutului său oficial la Al-Hilal, saudiții vor mai avea de așteptat. În cadrul unei conferințe de presă, antrenorul Jorge Jesus a anunțat că brazilianul are o mică problemă de sănătate și nu a vrut să-l forțeze. Astfel, fotbalistul nu a fost convocat la meciul cu Al-Feiha (1-1), disputat duminică. Dat fiind faptul că sud-americanul are de tras cu o accidentare, nici la următorul meci nu este de așteptat să intre pe teren, următoarea partidă fiind programată, joi, când Al-Hilal are deplasare la Al-Raed, fosta echipă a lui Marius Șumudică. „Neymar este unul dintre cei mai buni fotbaliști din lume și ne va ajuta mult în acest sezon. Nu e încă refăcut complet, are o mică problemă și de aceea nici nu s-a pregătit cum ar fi trebuit. Nu știu cât va mai lipsi și nu știu nici dacă a fost convocat la națională”, a declarat tehnicianul lui Al-Hilal, gruparea sa ocupând locul patru în clasament.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Tom Cruise și Nicole Kidman (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gica hagi facebook jpeg
maldini daniel epa efe h 57194207 jpeg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
mircea lucescu facebook jpg
David Popovici (Sportpictures) jpg
PAOK Salonic FCSB (Sportpictures) jpg
Halep Facebook jpg
Gica Hagi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net