Reacții din tenis, după decizia lui Halep: „Am plâns. O parte din mine s-a retras”
După ce Simona Halep (33 de ani, 870 WTA) a anunțat că se retrage din ipostaza de jucătoare, vestea a străbătut lumea tenisului și nu a rămas fără reacții. Una dintre persoanele reprezentative din tenisul românesc, Sorana Cîrstea (34 de ani, 64 WTA), a punctat decizia momentului în „sportul alb”.

„Ne ştim de când aveam șapte ani şi am împărtăşit atât de multe. Am plâns pentru că o parte din mine s-a retras cu tine. MULŢUMESC pentru tot ce ai făcut pentru sportul nostru, pentru România şi pentru noi. Să te bucuri de acest nou capitol al vieţii, campioano. Ne vedem, curând, pe partea cealaltă”, a fost mesajul Soranei Cîrstea.
De la Roland Garros, până la naționala României, retragerea a stârnit reacții
Nici organizatorii unuia dintre cele mai apreciate turnee de tenis, Roland Garros, nu au rămas indiferenți, notând: „Campioana noastră din 2018, Simona Halep, şi-a anunţat retragerea. Îţi dorim tot binele din lume pentru următorul capitol din viaţa ta, Simona”.
Decizia fostei lidere mondiale a tenisului feminin a mers dincolo de „sportul alb”, inclusiv echipa națională de fotbal a României având gânduri de transmis. „Această postare nu este despre fotbal, este despre România! Astăzi, tenisul pierde o campioană pe teren, dar câştigă o legendă pentru totdeauna. Simona Halep îşi încheie cariera, lăsând în urmă momente de neuitat pentru tenisul mondial şi victorii istorice, rămânând însă un exemplu de muncă, determinare şi pasiune pentru generaţiile viitoare. Locul 1 mondial, două titluri de Grand Slam, milioane de inimi cucerite. Simona Halep , ai fost şi vei rămâne o sursă de inspiraţie! Mulţumim pentru fiecare emoţie pe care am trăit-o ÎMPREUNĂ!”, se arată pe pagina de Facebook a primei reprezentative a României.
Reamintim că Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis, marți, la Transylvania Open, turneu disputat la Cluj-Napoca. În vârstă de 33 de ani, sportiva din Constanţa lasă în urmă un palmares impresionant, cu 24 de trofee, dintre care două de Grand Slam, precum și o perioadă considerabilă, de 64 de săptămâni ca lider WTA.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!