Româncele își încep misiunea la Roland Garros. Când joacă Sorana Cîrstea
Româncele se pregătesc „să intre în scenă” la Roland Garros, acolo unde două dintre cele trei angrenate la turneul parizian vor evolua, duminică, în primul tur al celui de-al doilea Grand Slam al anului.

Sorana Cîrstea (36 de ani, 18 WTA) o va înfrunta pe sportiva franceză Ksenia Efremova (17 ani, 625 WTA), fiind programată în al patrulea meci pe arena „Suzanne-Lenglen”, în vreme ce Gabriela Ruse (28 de ani, 75 WTA) se va duela cu poloneza Magdalena Fręch (28 de ani, 49 WTA), partidă care va avea loc pe terenul 12, fiind a treia din programul zilei. La turneu mai este angrenată și Jaqueline Cristian (27 de ani, 33 WTA), care va juca împotriva unei sportive din Uzbekistan, Kamilla Rakhimova (24 de ani, 85 WTA), în cursul zilei de luni. În funcție de evoluțiile lor, Gabriela Ruse şi Jaqueline Cristian se pot înfrunta în turul trei.
Ce le așteaptă pe favoritele competiției de la turneul parizian
Favorita principală a competiției de la Paris, belarusa Arina Sabalenka (28 de ani), va avea un duel cu jucătoarea spaniolă Jéssica Bouzas Maneiro (23 de ani, 51 WTA), în vreme ce kazaha Elena Rybakina (26 de ani, 2 WTA), o va întâlni pe slovena Veronika Erjavec (26 de ani, 84 WTA).Sorana Cîrstea trăiește apogeul carierei sale, cu toate că se află în ultimul sezon în „sportul alb”, românca reușind un record incredibil și consemnând cea mai bună clasare a sa, locul 18, în ierarhia mondială a tenisului feminin mondial. De altfel, sportiva se remarcă a fi cea mai matură ca vârstă jucătoare care intră în premieră în Top 20 WTA.De-a lungul timpului, are drept cel mai memorabil moment la un turneu mare ediția din 2009 a lui Roland Garros, când a ajuns până în sferturile de finală de simplu ale turneului parizian de tenis, reușind să obţină două titluri ITF, la Taşkent (2008) și Istanbul (2021), pentru ca la 35 de ani să cucerească cel dintâi turneu WTA al său, Cleveland (2025), dar și competiția de dublu de la Madrid (2025), trofeul de campioană la Transylvania Open, cucerit în februarie, plus reușita din Linz, acolo unde a câștigat trofeul de dublu. În total, Sorana Cîrstea a depășit pragul de 11 milioane de dolari câștigați din tenis, atingând suma de 11.714.490 de dolari.



































