Simona Halep s-a accidentat în somn și s-a retras de la Bad Homburg

Ultima actualizare:

Simona Halep a ratat șansa de a se califica în cea de-a doua finală WTA a anului. Ea s-a retras înaintea semifinale de la Bad Hambourg, după ce a acuzat o accidentare la gât căpătată peste noapte!

Simona Halep a ajuns doar până în semifinale (FOTO: Guliver/ Gettyimages)
Simona Halep a ajuns doar până în semifinale (FOTO: Guliver/ Gettyimages)

Ieri după-amiază, constănțeanca ar fi trebuit să joace în penultimul act al turneului german contra canadiencei de origine română Bianca Andreescu. Numai că meciul nu s-a mai disputat, din cauza unei accidentări mai puțin obișnuite a fostului lider WTA: i-a înțepenit gâtul peste noapte. „Îmi pare rău că a trebuit să mă retrag astăzi, înainte de meciul din semifinale. Însă din păcate m-am trezit dimineaţa cu gâtul înţepenit şi acest lucru nu îmi permite să joc la nivelul cel mai bun al meu. M-am simţit foarte bine, aici, la Bad Homburg, mi-a plăcut mult să joc aici. Aş vrea să le mulţumesc organizatorilor turneului pentru unul dintre cele mai bine evenimente la care am fost vreodată. M-am simţit ca acasă şi în cele mai bune condiţii pentru a performa. Să văd un teren central cu tribunele pline tot timpul este ceva unic şi publicul este extrem de respectuos şi a fost fantastic cu mine”, a scris jucătoarea noastră pe rețelele sociale după ce s-a aflat că nu poate evolua.

Astfel, Bianca Andreescu va juca în finală azi, acolo unde va întâlni sigur o franțuzoaica. Dacă aceasta este Alize Cornet sau dacă este Caroline Garcia s-a aflat aseară, după închiderea ediției.

Următorul turneu pentru Simona va fi cel de la Wimbledon, pe care l-a câștigat în 2019. Acesta va începe luni și va dura două sătpămâni. La el vom fi reprezentați de un număr record de jucătoare pe tabloul principal de simplu: 7. Acestea și-au aflat în cursul zilei de vineri adversarele din turul inaugural. Cu excepția Gabrielei Ruse și a Anei Bogdan, româncele nu se pot plânge de ghinion.

Adversarele româncelor la Wimbledon

Simona Halep - Karolina Muchova

Gabriela Ruse - Coco Gauff

Sorana Cîrstea - Aleksandra Krunic

Irina Bara - Chloe Paquet

Ana Bogdan – Daiana Iastremska

Mihaela Buzărnescu – Nastasja Schunk

Irina Begu – Ekaterine Gorgodze

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!  

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net