Stejarii revin acasă! Naționala de rugby înfrunta Argentina în primul meci disputat pe Noul ”Arc de Triumf”

Ultima actualizare:

    În 2015, pe „Arcul de Triumf”, România a învins cu 23-0 pe Argentina Jaguars, echipa secundă a ArgentineiFoto: Marian Burlacu
În 2015, pe „Arcul de Triumf”, România a învins cu 23-0 pe Argentina Jaguars, echipa secundă a ArgentineiFoto: Marian Burlacu

Reconstruit în ultimii trei ani, Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf” va fi inaugurat cu un meci în sportul cu balonul oval. Aflată pe locul 9 în clasamentul mondial, selecționata Argentinei va înfrunta România, în 3 iulie, la ora 21.00. „Pumele” au câștigat precedentele opt meciuri disputate în compania Stejarilor.

Va fi prima confruntare disputată acolo după aproape patru ani, precedenta datând din 25 noiembrie 2017, când Stejarii au pierdut (20-25) în fața selecționatei Tonga și au ratat ocazia de a urca pe locul 13 în ierarhia mondială. Atunci, Fakaosilea, jucătorul a cărui naturalizare a provocat excluderea României de la Cupa Mondială din 2019, a evoluat chiar împotriva țării sale natale. E de amintit, totodată, că primul meci al Stejarilor pe „Arcul de Triumf” s-a disputat în 5 iunie 2007, cu selecționata sud-africană Emerging Springboks (7-61).Primele reprezentative ale României și Argentinei s-au înfruntat prima oară în septembrie 1973, la Buenos Aires, când sud-americanii s-au impus cu 15-9 și 24-3. Atunci, românii, care aveau o înaintare de temut, au fost surprinși de adversari la grămezile ordonate. Cum legau foarte jos (bajada), aceștia i-au împins metri buni pe ai noștri! Au urmat alte 6 partide, toate pierdute de ai noștri: 18-21 la București, în 31 octombrie 1992 (meci test), 16-51 la Buenos Aires, în 14 octombrie 1995 (Cupa Latină), 18-45 la Auch, în 18 octombrie 1997 (Cupa Latină), 22-68 la Rosario, în 8 august 1998 (meci test), 3-50 la Sydney, în 22 octombrie 2003 (Cupa Mondială) și 8-43 la Invercargill, în 17 septembrie 2011 (Cupa Mondială). În afara acestor dispute, România și Argentina s-au mai înfruntat și la nivelul echipelor secunde, la IRB Nations Cup, turneul anual găzduit de București, la ”Arcul de Triumf”, între 2007 și 2016. Stejarii s-au impus în 2010 (24-8), 2012 (23-21), 2013 (30-8), 2015 (23-0) și 2016 (20-8), fiind învinși în 2011 (13-37). Singurul succes al rugbyștilor noștri într-un meci oficial cu Argentina datează din 17 aprilie 2005. Atunci, naționala de juniori (sub 19 ani) s-a impus cu 21-13 și astfel a ocupat locul 7 la Campionatul Mondial din Africa de Sud. Din acea generație au făcut parte jucători precum Fercu, Vlaicu sau Calafeteanu care au excelat mai apoi la seniori. Președinte al FR de Rugby, Alin Petrache a subliniat importanța meciului test cu Argentina: "Este o veste extraordinară pentru toţi iubitorii rugby-ului. Stejarii revin acasă. Mai mult, revin într-un meci de cel mai înalt nivel, cu una dintre cele mai bune echipe din lume. Doresc să mulţumesc ministrului Carol–Eduard Novak şi oficialilor Ministerului Tineretului şi Sportului că au făcut posibilă disputarea acestui meci aici, iniţiind demersuri la UEFA pentru eliberarea mai rapidă a arenei care fusese închiriată de forul european pentru antrenamentele echipelor la Euro 2020. Este o partidă importantă, foarte grea. Toţi ştim cine este Argentina şi vreau să fac un apel către toţi suporterii Stejarilor şi ai rugbyului românesc să vină alături de băieţi şi să-i susţină. Aceste meciuri, atât cel cu Argentina, cât şi cel cu Scoţia, constituie o oportunitate extraordinară pentru tânăra noastră generaţie pe care încercăm să o promovăm la echipa naţională. Sunt întâlniri care nu pot să aducă decât lucruri pozitive. Ar trebui să luăm chiar exemplul Argentinei care, în urmă cu câţiva ani, atunci când a început să joace în Rugby Championship, avea rezultate slabe, iar acum, după câţiva ani de jucat în această competiţie cu echipe mult mai puternice, nivelul a crescut exponenţial astfel că anul trecut a reuşit să învingă Noua Zeelandă. Este un prim meci după mai bine de un an și jumătate pe care echipa naţională îl dispută cu spectatori în tribune şi avem nevoie de susţinerea tuturor. Mai mult, jucăm acest meci acasă, pe o arenă modernă. Jucăm pe un stadion care întotdeauna a fost o sursă de inspiraţie şi de motivaţie pentru jucători. A fost, este şi va fi leagănul rugbyului românesc".În afara testului cu Argentina, România va mai susține în 10 iulie, tot la București, unul în compania Scoției, formație aflată pe poziția a 8-a în ierarhia World Rugby. Stadionul „Arcul de Triumf” este ridicat pe un teren cedat de Primăria Municipiului București Federației Societăților Sportive din România. Lucrările de amenajare au început în 1913, fiind inaugurat în 9 martie 1914 cu un meci între echipele de rugby Sporting Club și Tenis Club. În anul 2007, FRR i-a dat numele actual și a decis efectuarea unor lucrări de renovare. Toate cele trei terenuri au fost gazonate, unul cu o suprafață artificială, și a fost instalată o rețea de drenare a apei. Încă din 2005 a fost anunțat un proiect de modernizare a arenei centrale. Pe 25 octombrie 2018 au început lucrarile pentru un nou stadion, fiind planificat ca acesta să fie folosit ca teren de antrenament pentru echipele de naționale de fotbal prezente la București, la Euro 2020. Noul stadion a fost finalizat la sfârșitul lui 2020.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net