Avem lipici la campioane mondiale la fotbal

image
Spania a cucerit titlul mondial în 2010, mulţi jucători dintre cei medaliaţi atunci regăsindu-se şi acum în lotFoto: AP

Amicalul România – Spania din primăvară va consemna o premieră, fiind prima întâlnire pe teren propriu cu „Furia Roşie” după titlul mondial cucerit în 2010 de naţionala antrenată de Vicente del Bosque.

Să joci acasă, în faţa propriilor suporteri, cu una dintre cele opt campioane mondiale din istoria fotbalului, e reţeta perfectă. Până acum, în România au jucat Germania (actuala „regină” a lumii), Italia, Argentina, Uruguay, Franţa şi Anglia, toate aceste echipe evoluând contra noastră într-un moment în care aveau deja în palmares titlul suprem. Din acest „puzzle” lipsesc deocamdată Brazilia şi Spania. Pe sud-americani e greu să-i aducem la Bucureşti în viitorul apropiat, dar pe iberici avem şansa să-i vedem peste doar câteva luni. Înainte de Euro 2016, Federaţia lui Răzvan Burleanu a ajuns la un acord cu omologii din Spania pentru o partidă de verificare, la 27 martie 2016, cel mai probabil pe  Arena Naţională. Paradoxal, bilanţul „directelor” România – Spania este egal (5 victorii de fiecare parte şi 5 egaluri), însă ultima confruntare cu inventatorii „tiki-taka” a fost în 2006, o victorie în deplasare decisă de un gol al lui Marica. De-atunci, Spania a subjugat fotbalul mondial, cu trei trofee majore consecutive (Euro 2008, CM 2010 şi Euro 2012).Pe nemţi i-am bătut cu 5-1. Cu actuala campioană mondială am jucat de 13 ori, dar victoriile au fost numai două, ambele în amicale. De referinţă rămâne succesul din 2004 de pe stadionul „Giuleşti”, când Pleşan şi compania le-au predat nemţilor o lecţie de fotbal (5-1). Germania era la acea vreme triplă campioană mondială (1954, 1974 şi 1990).

  • Bölöni a răpus marea Italie. Cu Squadra Azzurra am jucat acasă în 1983, la doar un an după ce italienii se încoronaseră cu titlul mondial, al treilea din cele patru (1934, 1938, 1982 şi 2006) pe care le au în vitrină. Victoria cu 1-0 obţinută pe „23 august” prin golul lui Bölöni a rămas până în zilele noastre singura a României contra unei campioane mondiale în exerciţiu.
  • Egali cu Argentina lui Messi. Prima şi singura vizită a Argentinei (dublă campioană mondială, în 1978 şi 1986) în România s-a consemnat anul trecut, în martie 2014. „Pumele”, cu Leo Messi pe teren, se pregăteau pentru Mondialul din Brazilia, dar naţionala noastră, antrenată atunci de Victor Piţurcă, a scos un egal de prestigiu, scor 0-0.
  • Uruguay n-a câştigat la Bucureşti. O altă dublă campioană mondială (1930 şi 1950) a plecat fără victorie din ţara noastră. Este vorba despre Uruguay, echipă contra căreia am jucat un amical în 2012, încheiat la egalitate (1-1). De la uruguayeni n-au lipsit în acea partidă marile vedete Luis Suarez, Edinson Cavani şi Diego Forlan.
  • Pe francezi i-am iertat la Constanţa. Din 1998, de când Franţa se poate lăuda cu un titlu mondial la fotbal, „cocoşii galici” ne-au vizitat de două ori. Mai întâi în 2008, la Constanţa, când România a condus cu 2-0 pentru a fi egalată (2-2). Apoi, în 2011, francezii au inaugurat Arena Naţională într-o remiză fără goluri (0-0).
  • Englezii sunt „clienţii” noştri. România are palmares pozitiv la „directe” cu campioana mondială din 1966, marile noastre victorii fiind cele de la Mondialul din 1998 şi Europeanul din 2000. La Bucureşti, englezii au venit de două ori cu titlul suprem în buzunar. În 1980 i-am bătut cu 2-1, iar în 1985, cu Mircea Lucescu la timonă, a fost 0-0.

Amicalul cu Spania poate pica peste o lună

image

La 12 decembrie, la Paris, este programată tragerea la sorţi a grupelor Euro 2016, competiţie la care sunt calificate atât Spania, cât şi România. Dacă cele două echipe vor fi distribuite în aceeaşi serie, atunci amicalul din luna martie nu îşi va mai avea rostul, urmând să fie anulat sau, în cel mai fericit caz, amânat pentru o dată ulterioară Campionatului European din Franţa.

Regele Charles FOTO Getty Images jpg
meghan markle jpg
cub botez tort liam png
reghe corina caciuc jpeg
Spaga shutterstock 2069820137 jpg
visarion alexa
cub reghecamf bătaie png
cub botez reghecampf caciuc png
David Popovici, EPA jpg
Tom Cruise Nicole Kidman profimedia 0560291933 jpg
image
image
image
image
Marco Asensio (dreapta), EPA jpg
Edi Iordanescu, Sportpictures jpg
Echipaj 8+1 feminin canotaj, Facebook jpg
Meci retragere Federer Foto EPA EFE
Un protestatar și-a incendiat brațul la Laver Cup FOTO EPA-EFE
tenis madrid epa efe h 55182184 jpeg