Doi fotbaliști din Superliga României, în topul celor mai talentați din Europa
Doi jucători angrenați în Superliga României au fost incluși în topul celor mai talentați tineri fotbaliști din Europa, U20, conturat de Institutul de Istorie și Statistică a Fotbalului de la Lausanne. În clasamentul întocmit de statisticienii de la CIES Football Observatory se află jucători din 38 de campionate din toată lumea, cel mai bine reprezentate fiind Premier League, cu 13 jucători și Ligue 1, cu 10 fotbaliști - CIES a stabilit nivelul de experiență al jucătorilor U20 luând în considerare atât numărul de minute oficiale de joc din anul anterior, dar și nivelul sportiv al partidelor disputate.
Cristian Mihai și Andrei Borza, de 19, respectiv 18 ani, legitimați la UTA Arad și Rapid, au fost remarcați în analiza CIES - estimat la o valoare de 600.000 de euro de către Transfermarkt, Mihai se află pe locul 84, cu un coeficient al experienței de 1,68, exact sub apărătorul giuleștean (1,69, poziția a 83-a), cel din urmă fiind cotat la 1,5 milioane de euro.
Lamine Yamal, liderul detașat al ierarhiei
Mihai și-a câștigat locul la UTA Arad, pentru care a adunat 43 de prezențe în primul eșalon românesc și are cinci din opt etape bifate ca titular în echipa antrenată de Mircea Rednic. De cealaltă parte, Borza, care se pregătește sub comanda lui Marius Șumudică, a strâns 62 de partide în primul eșalon românesc, doar că, în sezonul actual, încă își caută locul.
Lider detașat în ierarhie este „revelația” anului, Lamine Yamal, de 17 ani, campionul continental de la FC Barcelona având un scor de 2,75. Câștigătorul EURO 2024 cu naționala Spaniei este urmat de un coechipier de la gruparea de pe Camp Nou, Pau Cubarsí, în vârstă de 17 ani (2,42). Brazilianul Endrick (18 ani) de la Real Madrid prinde și el un loc de top, fiind urmat de Warren Zaïre-Emery (PSG) și Kobbie Mainoo (Manchester United).
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!