Noi informații despre Mircea Lucescu. Selecționerul ar urma să plece din țară
Situația lui Mircea Lucescu (80 de ani) continuă să provoace îngrijorări, după ce selecționerul echipei naționale de fotbal a României se află în spital, pentru a treia oară pe anul acesta. Cu toate că, drept răspuns la valul de îngrijorări, Lucescu Sr. a dat asigurări că se simte bine, ipoteza unei plecări de la „cârma” primei reprezentative este tot mai des pomenită.

Între timp, potrivit gsp.ro, Lucescu ar urma să fie externat curând, existând varianta să ia calea către o clinică din altă țară pentru investigații suplimentare. Sursele medicale indică o afecțiune complexă, care ar necesita supraveghere constantă și ajustări frecvente ale tratamentului.
Problemele de sănătate a lui Mircea Lucescu au început în anul 2009, când a suferit un preinfarct și, pe atunci aflat la conducerea lui Șahtior Donețk, a fost operat și i s-a montat un stent, iar în urmă cu un an a suferit din nou o intervenție, de data aceea pentru montarea unei proteze la șoldul drept.
Variantele de rezervă: Hagi sau antrenorii secunzi
Principala variantă de înlocuire a selecționerului rămâne Gheorghe Hagi (60 de ani), însă dacă aceasta nu s-a concretiza și Lucescu ar decide să se despartă de națională, pe banca tehnică ar putea rămâne antrenorii secunzi Ionel Gane (54 de ani), Florin Constantinovici (57 de ani) și Leontin Toader (61 de ani).
Naționala României are în față o primăvară „de foc”, urmând să dispute meciul de baraj împotriva Turciei, în deplasare, pe 26 martie, în semifinala play-off-ului pentru CM 2026 - în cazul mult sperat al unei victorii, țara noastră ar juca finala tot în deplasare, cu învingătoarea dintre Kosovo şi Slovacia, tot în manșă unică, pe 31 martie. Dacă se va califica la CM2026, după o absență de aproape trei decenii, România va face parte din Grupa D, unde ar avea programate trei partide la Campionatul Mondial. De la mandatul început în vara anului 2024, Mircea Lucescu a adunat 16 meciuri, dintre care 11 au fost victorii, unul egal și patru au fost înfrângeri.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



































