Noi detalii despre Lucescu. Care e starea selecționerului, internat de 2 ori în 2026

Mircea Lucescu (80 de ani) a trecut printr-o perioadă de emoții, după ce selecționerul echipei naționale de fotbal a României a fost internat în spital în două rânduri. Dacă, inițial, îi dăduse bătăi de cap o fibrilație atrială-tulburare de ritm cardiac, Lucescu Senior a revenit, ulterior, după ce s-a ales cu o gripă mai greu de gestionat

Lucescu pare să fi depășit perioada dificilă, din acest început de an (FOTO: Sportpictures)
Lucescu pare să fi depășit perioada dificilă, din acest început de an (FOTO: Sportpictures)

Între timp, la începutul acestei săptămâni, coordonatorul primei reprezentative din țara noastră a fost externat, dar va rămâne mai departe sub supraveghere medicală, potrivit gsp.ro. De asemenea, Lucescu ar lua în calcul varianta de a merge dincolo de granițe pentru a fi supus unui set complet de investigații. Problemele de sănătate a lui Mircea Lucescu au început în anul 2009, când a suferit un preinfarct și, pe atunci aflat la conducerea lui Șahtior Donețk, a fost operat și i s-a montat un stent, iar în urmă cu un an a suferit din nou o intervenție, de data aceea pentru montarea unei proteze la șoldul drept. 

A avut parte de sărbători zbuciumate

Problemele selecționerului au debutat, înainte de Revelion, situație din pricina căreia nu a mers să vadă echipele românești în cantonamentul din Antalya, așa cum s-a întâmplat, anul trecut. Totuși, Lucescu a ținut legătura cu staff-ul său, care a fost prezent la meciuri și împreună au conturat strategia pentru perioada următoare - naționala are în față o primăvară „de foc”, România urmând să dispute meciul de baraj împotriva Turciei, în deplasare, pe 26 martie, în semifinala play-off-ului pentru CM 2026 - în cazul mult sperat al unei victorii, țara noastră ar juca finala tot în deplasare, cu învingătoarea dintre Kosovo şi Slovacia, tot în manșă unică, pe 31 martie. Dacă se va califica la CM2026, după o absență de aproape trei decenii, România va face parte din Grupa D, unde ar avea programate trei partide. De la mandatul început în vara anului 2024, Mircea Lucescu a adunat 16 meciuri, dintre care 11 au fost victorii, unul egal și patru au fost înfrângeri.            

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristi Chivu (Facebook) jpg
Elias Charalambous (Sportpictures) jpg
CFR Cluj bucurie jpg
Michael Schumacher (EPA) jpg
Mihai Nesu, Facebook jpg
FCSB Dinamo Zagreb   Sportpictures jpg
Mircea Lucescu | FOTO Sport Pictures
cub ilie nastase png
image
actualitate.net
image
actualitate.net