FRF, după scandalul din Cupa României: „Regretăm, vina a fost recunoscută”
Tragerea la sorți pentru Cupa României, desfășurată marți, încă are ecou și acuzațiile de măsluire a meciurilor „au smuls”, până la urmă, o ieșire oficială a președintelui de la Federația Română de Fotbal, Răzvan Burleanu (41 de ani).

Deși inițial FRF emisese, miercuri, un comunicat de presă, în care mai curând „îi certa” pe cei care se arătau suspicioși despre corectitudinea tragerii la sorți și sugera că sunt acuzații nefondate, între timp conducătorul instituției de fotbal s-a arătat mai împăciuitor, punctând într-un discurs pregătit că federația regretă cele întâmplate și că „vina a fost recunoscută de secretarul general adjunct al FRF”.
„Am luat în calcul chiar să dispunem repetarea tragerii la sorți”
În declarațiile oferite, oficialul FRF a adus în discuție și ideea care era pe buzele multora - digitalizarea tragerii la sorți, așa încât să se minimizeze riscul de fraudare.
„Am discutat cu colegii mei, imediat după ce s-a terminat tragerea. E o acțiune pe care o regretăm ca federație. Vina a fost recunoscută de secretarul general adjunct al FRF (n.r. Gabriel Bodescu). Vă asigurăm că nu se va mai repeta. Nu vă ascund că, împreună cu colegii mei, am luat în calcul chiar să dispunem repetarea tragerii la sorți.
Însă, după o analiză destul de atentă, am descoperit că nu avem niciun club care să fi fost dezavantajat și niciunul avantajat. Dacă cineva ar fi fost dezavantajat, cu siguranță am fi avut o nouă tragere la sorți. Vă asigur că asemenea situație nu se va mai repeta.
Cu siguranță ne-am gândit ca tragerile la sorți să fie și digitale. Acest subiect era pe agenda noastră, de mult timp. Lucrăm să vedem care este cea mai bună metodă pentru evenimentele din 2026”, au fost cuvintele lui Burleanu.
În imaginile care au devenit virale apare secretarul general adjunct al FRF, Gabriel Bodescu, care extrage bila lui Corvinul Hunedoara, existând comentarii potrivit cărora ar fi fost un aranjament să evolueze cu Farul Constanța.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



































