Edi Iordănescu, pas greșit în campionatul Poloniei. Ce a făcut Legia Varșovia

Sub comanda lui Edi Iordănescu (47 de ani), Legia Varşovia n-a găsit calea spre victorie în campionatul polonez, pierzând, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0, în fața celor de la Wisła Płock, într-un meci contând pentru etapa a cincea.

Edi Iordănescu s-a resimțit, după înfrângerea echipei sale (FOTO: legia.net)
Edi Iordănescu s-a resimțit, după înfrângerea echipei sale (FOTO: legia.net)

În urma acestui rezultat, Wisla Plock este lider în clasament, cu 13 puncte, în timp ce Legia este pe cinci, cu șapte puncte. Iordănescu Jr. a ajuns la 11 meciuri la formația sa, câștigând șapte și finalizând două la egalitate, tot atâtea fiind trecute la pierdute. „Le-am permis gazdelor să joace așa cum au vrut... Avem nevoie de mai multă încredere și să ne asumăm responsabilitatea în duelurile unu la unu. Altfel, va fi greu să ne atingem obiectivele. După un început de sezon excelent, este evident că am început să pierdem puțin din turație. Mai avem multe de lucrat împreună, dar promit că știm ce avem de făcut. Unul dintre cele mai importante lucruri este să fim mai maturi”, a fost analiza făcută de Edi Iordănescu. 

Ultima șansă, Conference League

Chiar la începutul său la Legia, antrenorul român cucerit Supercupa Poloniei, consemnând, astfel, primul succes important cu echipa pe care o pregăteşte. Zilele trecute, însă, Legia a fost eliminată din turul al treilea preliminar de Liga Europa, după ce a fost învinsă de ciprioții de la AEK Larnaca, scor 3-5 la general. Formația poloneză mai are un plan de rezervă, însă - meciul tur cu scoțienii de la Hibernian FC, din play-off-ul UEFA Conference League, turul fiind programat, joi, în deplasare, de la ora 22.00. 
Practic, după ce a luat o pauză de un an de la „sportul rege”, antrenorul a revenit în forță, spunând „da” unui nou proiect în fotbal, acceptând oferta din Polonia, fostul selecționer semnând un contract pentru următoarele două sezoane, în ciuda ofertelor din fotbalul saudit. De numele său se leagă un parcurs lăudabil la EURO 2024, acolo unde echipa națională a României a ajuns, sub comanda sa, până în optimile de finală. Din CV-ul de antrenor mai fac parte Fortuna Brazi, FCM Târgu Mureș, Pandurii Târgu-Jiu, ȚSKA Sofia, Astra Giurgiu, CFR Cluj, Gaz Metan și FCSB.       

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Campionatul Mondial 2026 jpg
UTA Arad FCSB (Sportpictures) jpg
Ungaria Romania, handbal feminin (Sportpictures) jpeg
Diego Maradona (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Marius Maldarasanu (Sportpictures) jpg
Minge fotbal (Getty Images) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net