Tabloul sferturilor din Cupa României. Ce echipe se luptă pentru semifinale
Cupa României a ajuns în faza sferturilor de finală, acolo unde opt echipe de fotbal se vor duela pentru marele trofeu. Cel mai recent, formaţia FC Hermannstadt a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0 după prelungiri, echipa Politehnica Iaşi, unicul gol fiind marcat de Ianis Stoica, în minutul 111.

În continuare, sibienii se vor întrece cu CSM Reşiţa, meciurile din faza curentă urmând să se dispute pe 2 aprilie. Semifinale se vor juca 23 aprilie, iar finala este programată în data de 14 mai. „Astea sunt meciurile de Cupă! Sunt meciuri grele. Terenul a fost foarte rău. Îi felicit pe băieți că și de data asta au încercat să joace, mai ales pe un astfel de teren. Am fost echipa care a încercat să ducă jocul altfel. Am reușit două bare, însă până la urmă a picat și golul. În rest, a fost multă muncă și bătaie! A fost o calificare meritată!”, a comentat antrenorul lui Hermannstadt, Marius Măldărășanu (49 de ani). La ipoteza că echipa sa ar avea un culoar favorabil, tehnicianul a replicat: „Nici nu vrea să mă gândesc la asta. Când jucam la Rapid, ne-a scos Dacia Unirea Brăila. Trebuie să îi privim foarte serios pe cei de la Reșița, chiar dacă sunt o echipă de Liga a II-a. Pare că prima șansă o are echipa de primă ligă, dar trebuie să tratăm meciul foarte serios. Nu avem drept să jucăm în cupele europene, pentru că suntem în insolvență, dar este un trofeu pus în joc. Trebuie să ne dorim acest trofeu! Eu l-am câștigat ca jucător și îl doresc și ca antrenor. O luăm meci cu meci, dar acum ne gândim doar la campionat. Urmează meciul cu Dinamo. Am tras cu dinții de mica șansă pe care o aveam la play-off, dar nu am depins numai de noi”, a conchis Măldărășanu.
Tabloul sferturilor din Cupa României
CFR Cluj-CS Universitatea Craiova
Farul Constanţa-Unirea Alba Iulia
CSM Reşiţa-AFC Hermannstadt
Metalul Buzău-FC Rapid
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



































