Ofertă record din fotbalul saudit: „se pune la bătaie” un miliard de euro
Puterea financiară a Arabiei Saudită pare „un sac fără fund”, cel mai recent lansându-se o ofertă mai mult decât substanțială pentru aducerea unui fotbalist aflat în primplan la nivel european.
Vinicius Júnior ar fi primit o ofertă totală de un miliard de euro, împărțită în câte 200 de milioane de euro pe an, timp de cinci sezoane, informează presa spaniolă, care susține că propunerea l-ar fi pus pe gânduri pe atacantul brazilian al echipei Real Madrid.
Un miliard de euro, clauza de reziliere
Astfel, fotbalistul în vârstă de 24 de ani ar fi fost abordat de investitorii saudiți în încercarea de a-l aduce în Saudi Pro League (SPL) pentru următorii cinci ani, sumei totale de un miliard de euro adăugându-i-se și eventuale bonusuri. Jurnaliștii iberici consemnează faptul că pachetul ar include, de asemenea, un contract separat pe 10 ani pentru a deveni ambasador al Cupei Mondiale din 2034, care este de așteptat să fie găzduit pe tărâmuri saudite. În cazul în care lui Vinicius Júnior i s-ar părea tentată oferta, saudiții ar trebui să îi convingă și pe cei de la Real Madrid, în condițiile în care jucătorul a apucat să-și prelungească, recent, contractul, valabil până în 2027. Interesant este că, în cazul unei neînţelegeri cu Florentino Pérez, cei din Arabia Saudită ar putea conta pe clauza de eliberare a jucătorului, care se ridică la impresionanta sumă de un miliard de euro.
Unul dintre cei mai importanți fotbaliști din vestiarul lui Real Madrid, Vinicius Júnior este estimat la o valoare de 180 de milioane de euro de către Transfermarkt, îmbrăcând tricoul grupării de pe „Santiago Bernabéu” din vara anului 2018. În răstimp, sud-americanul a adunat nu mai puțin de 264 de meciuri pentru Real Madrid, marcând 83 de goluri și oferind 75 de pase decisive.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!