Noi i-am făcut mari pe galezi

Ultima actualizare:

    Naţionala Ţării Galilor participă pentru prima dată la un turneu final al Campionatului European, dar a ajuns în semifinalele competiţieiFoto: AP
Naţionala Ţării Galilor participă pentru prima dată la un turneu final al Campionatului European, dar a ajuns în semifinalele competiţieiFoto: AP

Ţara Galilor rămâne cea mai surprinzătoare semifinalistă de la Euro 2016 şi va încerca miercuri seară (7 iulie), de la ora 22.00 (în direct la ProTV şi Dolce Sport) să mai dea o lovitură, de această dată Portugaliei. Nefiind o forţă în fotbalul european, toată lumea se întreabă când şi cum a început ascensiunea acestei micuţe naţionale. Din păcate, uitându-ne înapoi, ne găsim pe noi, românii, ca punct de referinţă, şi nu într-un mod pozitiv.

Naţionala sub 21 de ani a României a picat în preliminariile pentru Europeanul de tineret din 2009 cu Ţara Galilor, Franţa, Bosnia şi Malta. Astfel, în august şi în septembrie 2008, Tătăruşanu, Torje, Bogdan Stancu şi Keşeru, singurii puşti de atunci prezenţi şi la Euro 2016, au jucat de două ori cu Hennessey, Gunter, Bale, Edwards, Ramsey şi Vokes, cei şase galezi care vor juca şi diseară, la Lyon. În turul de la Wrexham, România lui Săndoi a câştigat cu 1-0, datorită golului lui Torje, şi a ajuns pe loc de calificare la baraj. Astfel, băieţii noştri le puneau la respect pe noile vedete care tocmai scoteau capul din Ţara Galilor, Bale şi Ramsey, jucători legitimaţi la Tottenham şi Arsenal şi care valorau atunci 10 milioane de euro, respectiv 7 milioane de euro. Din păcate, a fost un simplu foc de paie, pentru că valoarea a ieşit până la urmă la suprafaţă şi britanicii au demonstrat că au dreptul să se gândească la o perspectivă foarte frumoasă, concretizată anul acesta. 

Bale e liderul galezilor. Ronaldo a dezamăgit până acum
Bale e liderul galezilor. Ronaldo a dezamăgit până acum

În ultima etapă, România şi Ţara Galilor aveau câte 15 puncte, două mai puţine decât liderul Franţa, şi au jucat la Iaşi cu calificarea pe masă. Cine învingea câştiga grupa şi mergea la barajul pentru Europeanul de tineret din 2009, găzduit de Suedia. În faţa propriilor fani, tricolorii mici n-au reuşit însă decât să se facă de râs şi să piardă cu un incredibil 3-0, goluri Williams, Church şi Wiggins, terminând grupa pe locul 3, necalificant. Ţara Galilor, venită în România fără Bale, a câştigat seria, a mers mai departe în barajul cu sora mai mare, Anglia, şi chiar dacă l-a pierdut în dublă manşă a bifat cea mai mare performanţă europeană la nivel de echipă naţională din istoria ei. 

Din păcate, datorită nouă au obţinut acest rezultat imens, oamenii lui Săndoi dând startul acelei generaţii a lui Bale şi Ramsey, care diseară ţinteşte decapitarea Portugaliei lui Ronaldo şi acontarea unui loc în finala de pe Stade de France. Dacă Stancu şi compania îi tăvăleau bine la Iaşi pe galezi, în urmă cu opt ani, poate azi nu mai exista această minune galeză de la Euro 2016.  N-avem însă ce să regretăm, pentru că noi am regresat faţă de multe naţionale, inclusiv Albania, iar să facem mare un adversar aparent mediocru a devenit sport naţional în România.

Bale, peste Ronaldo la Euro 2016

Cu majuscule sunt jucătorii care au jucat pentru naţionalele de tineret în 2008 şi care au fost prezenţi şi la Euro 2016
Cu majuscule sunt jucătorii care au jucat pentru naţionalele de tineret în 2008 şi care au fost prezenţi şi la Euro 2016

Portugalia versus Ţara Galilor a fost foarte simplu de redus la Cristiano Ronaldo versus Gareth Bale. Chiar dacă forţa grupului le-a dus pe ambele naţionale în această semifinală de la Lyon, nu cei doi coechipieri de la Real Madrid, lupta cocoşească nu poate fi evitată. Iar statisticile au apărut imediat şi sunt, curios, de partea galezului. Bale a marcat mai multe goluri, 3, faţă de două ale lui Ronaldo, şi are şi mai multe şuturi trimise pe spaţiul porţii, 14, faţă de doar 9 ale portughezului. Culmea, tot britanicul e în avantaj şi la driblinguri, şi nu la limită. De 33 de ori şi-a depăşit Bale adversarul cu balonul la picior, faţă de doar 9 astfel de reuşite ale lui Ronaldo. De asemenea, galezul a instrumentat şi mai multe mingi, manevrând de 287 de ori balonul, faţă de 262 de atingeri ale lui CR7. În fine, Bale s-a remarcat foarte mult şi pe faza defensivă, statistica spunând că a făcut 8 tacklinguri pentru recuperarea balonului, Ronaldo neimplicându-se nici măcar o dată după pierderea posesiei. Portughezul conduce şi el la două capitole, ambele conjuncturale. În primul rând, a jucat mai multe minute decât Bale, 510 faţă de 443, dar nu pentru că vreunul a fost schimbat, ci pentru că Portugalia a jucat de două ori prelungiri, cu Croaţia şi Polonia. Apoi, Ronaldo are o pasă decisivă, rar pentru el, faţă de nici una a lui Bale.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net