Greşeli care îţi strică unghiile

Ultima actualizare:

Vrei să îţi îngrijeşti unghiile, atunci când îţi faci acasă manichiura, şi câteodată mai mult rău le faci. Folosirea incorectă a unghierei şi a forfecuţei, pilirea agresivă sau aplicarea ojei fără o bază sunt greşeli care îţi strică unghiile.

Nu-ţi cureţi instrumentele de manichiură. Tot ce intră în contact cu pielea trebuie dezinfectat frecvent. Instrumentele tăioase se pulverizează cu un dezinfectant puternic, un alcool sanitar pe care îl găseşti în farmacii. Celelalte produse (pilele, despărţitoarele de degete) se spală cu săpun antibacterian. E indicat să faci această procedură după fiecare manichiură şi pedichiură.

Nu-ţi tai corespunzător unghiile încarnate. Pedichiura, în cazul unghiilor încarnate, este destul de pretenţioasă. Dacă unghiile sunt normale, nedureroase, se taie drept, doar vârful, apoi se pilesc şi li se dă o formă. Dacă unghia e încarnată, se taie vârful, dar şi lateralele, însă tot drept.

Nu-ţi înmoi unghiile înainte. Înmuierea unghiilor în apă călduţă le hidratează, ele devin mai elastice, în felul acesta prevenind casarea şi traumatizarea lor în timpul manichiurii.

Te răneşti când îţi tai cuticulele. Folosind unghiere şi obiecte ascuţite pentru cuticule, te poţi răni, iar lezarea pielii din jurul unghiilor nu duce doar la infecţii, ci şi la vălurirea unghiei afectate. În plus, un nail stilist de renume mondial, Jessica, susţine că niciodată nu trebuie să-ţi tai cuticulele: „Dacă faci această greşeală şi agresezi un ţesut viu, practic deschizi o poartă de intrare pentru microbi, riscând infecţii şi afectarea unghiilor. E suficient să le împingi cu un beţişor din lemn de portocal. Dar, pentru a nu creşte cornoase şi uscate, e important să le hidratezi în fiecare seară cu uleiuri şi creme”.

Îţi faci prea des manichiura. Unghiile uscate şi casante sunt o consecinţă a unei manichiuri agresive sau prea frecvente, a unor traumatisme fizice sau chimice (lucrări menajere sau profesionale), ori a unor carenţe alimentare (în vitamina C şi în fier).

Pilirea incorectă traumatizează unghia. Pentru ca unghia să nu se exfolieze, modul în care pilim unghiile este foarte important. Nu trebuie să execuţi mişcări de du-te – vino, ci e indicat să pileşti într-o singură direcţie, prin mişcări lungi, dintr-un capăt în altul al unghiei. Pila trebuie să fie fină, să nu prezinte asperităţi dure. De asemenea, nu pili suprafaţa unghiei pentru că vei îndepărta un strat protector important, o traumatizezi şi o slăbeşti!

Nu „sigilezi” unghia cu ojă. Concret, pentru ca oja să reziste mai mult pe unghii, trebuie ca fiecare strat pe care îl aplici (bază, ojă, top) să-l pui şi pe vârful unghiei şi puţin în partea interioară. În felul acesta, oja nu va mai sări de pe unghii. 

Nu faci pauză de ojă. Cel puţin o zi pe săptămână e bine să laşi unghia să respire. De cele mai multe ori, unghiile se îngălbenesc din cauza faptului că stau o perioadă lungă de timp acoperite cu ojă sau lac. Straturile suprapuse de lac determină îngălbenirea şi deshidratarea unghiei. 

Foloseşti oja direct pe unghie. Foarte periculos! Dacă nu aplici, în prealabil, o bază de protecţie, unghia se pigmentează şi se îngălbeneşte. Ideal e să aplici două straturi, care vor acţiona ca un zid de protecţie între unghie şi ojă.

Foloseşti produse pe bază de acetonă. Acestea degresează şi usucă foarte puternic unghia. Pe piaţă există dizolvante de unghii care au eliminat acetona din compoziţie, folosind doar uleiuri esenţiale la fel de eficiente. Poţi alege produse îmbunătăţite cu vitamine şi uleiuri.

Ce spune despre tine culoarea ojei

Azi simţi nevoia să-ţi faci unchiile cu ojă albastră, peste câteva zile ţi se face dor de cea roşie, iar săptămâna viitoare vrei să treci neobservată şi alegi un roz pastel. Toate aceste alegeri spun ceva despre starea ta de spirit şi, de ce nu, despre personalitatea ta, dacă eşti fidelă unei singure nuanţe. Iată cum te analizează psihologii!

  • Roşii – nimic nu poate concura cu această culoare clasică. Femeile care o poartă se simt puternice, sigure pe ele.  Totuşi, sunt firi dominante, cu înclinaţii spre impulsivitate.
  • Galbene – eşti o fire veselă, comunicativă şi plină de viaţă, însă atunci când lucrurile nu merg aşa cum îţi doreşti, te închizi în tine. Galbenul transmite energie, bună dispoziţie, este prima culoare pe care o percepe ochiul uman, iar purtătoarei cu siguranţă nu-i e frică să iasă în evidenţă. 
  • Verzi – eşti o persoană liniştită, generoasă, echilibrată,  amabilă, drăguţă. Opusul roşului, verdele e o culoare ce transmite siguranţă, confort, aşa că şi femeia cu unghii verzi e percepută ca fiind uşor abordabilă, caldă. 
  • Portocalii – sociabilă, îţi place să fii înconjurată de oameni, să ieşi în oraş cu prietenii. Ai multă energie fizică pe care e important să o foloseşti în mod constructiv. Îţi recomandăm să-ţi faci un ritual zilnic de relaxare.
  • Albastre – eşti o persoană de încredere.  Fire conservatoare, afişezi o atitudine rezervată. Această culoare te duce cu gândul la adâncimea şi stabilitatea oceanului.

  • Roz – romantică, feminină, iată o nuanţă pe care poţi să o porţi în fiecare zi de primăvară şi de vară! Ai nevoie de afirmări constante ale valorii tale personale, de aceea îţi place să fii înconjurată de oameni dragi. 
  • Albe – eşti adaptabilă, reflexivă, fire autocritică, perfecţionistă, cu idealuri foarte înalte. Fie că porţi alb când pleci în vacanţă, când începi o nouă săptămână de muncă sau chiar un nou job, albul parcă îţi dă puterea de a medita, a reflecta, a o lua de la zero.
  • Negre – fire puternică, uşor individualistă, carismatică. Nimeni nu îndrăzneşte să se pună cu tine. Cu această culoare de ojă, ridici parcă o barieră între tine şi restul lumii. E important să înveţi să asculţi opiniile celor apropiaţi şi să accepţi munca în echipă.
  • Manichiura franch - denotă eleganţă, rafinament. Genul de manichiura versatilă care se potriveşte oricărei ţinute şi oricărui anotimp, care nu se demodează, deoarece albul clasic poate fi înlocuit cu orice nuanţă. 

  • Violet – o combinaţie dintre albastru şi roşu, violetul sugerează o stare „zen”, de linişte, iar purtătoarea e o persoană senină, calmă, deschisă.
Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
horoscop 4 august jpg
fericire  foto   Shutterstock jpg
Banner Astroloaga Andreea
image png
poza 3 jpeg
zodii jpg
image png
zodii pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net