Kate Middleton face greşeli de scriere

Kate Middleton face greşeli de scriere

Ultima actualizare:
1 48731 original jpg jpeg

Şi prinţesele fac greşeli de ortografie! I s-a întâmplat chiar lui Katherine Middleton, cea care a devenit la data de 29 aprilie, anul acesta, soţia Prinţului William al Marii Britanii.

Greşelile de scriere ale lui Kate au fost descoperite pe un bileţel de mulţumire către clubul All England,în anul 2008.

Biletul conţine două greşeli de scriere. Astfel,Kate a scris „til" (adică „până") cu un singur „l" şi nu cu doi, cum este corect, şi în loc de „quiet" (care se traduce în română prin liniştit) a scris „quite" (care înseamnă destul de).

Scrisoarea de mulţumire este una dintre puţinele mostre de scris ale lui Kate Middleton care au apărut în public. Ziariştii de la Daily Mail sunt cei care au descoperit greşelile prinţesei britanice.

Totodată,ei spun că şi fratele lui Kate suferă de dislexie,o afecţiune care se manifestă prin dificultatea de a citi.

Kate a terminat prestigiosul colegiu Marlborough. Un an de studiu la această unitate de învăţământ costă 29.000 de lire sterline pe an. După colegiu,Kate a urmat Univesitatea St. Andrews.

Aşadar,în ciuda educaţiei alese,la şcoli renumite din Regatul Unit al Marii Britanii,Kate Middleton tot a avut probleme cu ortografia. Să fi fost graba de vină?



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Theo Rose și Vlăduța Lupău
cub bianca rus png
Lady Gaga și partenerul său  jpg
banner Andreea Ibacka png
Adriana Bahmuțeanu, de două luni departe de soț: „Este cumplit de greu!”
Adela Popescu și Radu Vâlcan, la Șușani
Irina Rimes, foto Instagram jpg
Mădălina Apostol dorința cea mare jpg
image
image