Ce invitați a avut Măruță, înainte de a anunța că are Covid? Alexandra Ungureanu: ”Fac testul, mi-e frică pentru mama!”
Vestea că prezentatorul Pro TV Cătălin Măruță este infectat cu Covid-19 a băgat spaima în invitații care i-au călcat pragul recent, în emisiunea “La Măruță”, de la PRO TV.
Aceștia sunt contacți direcți și trebuie să se testeze urgent. Printre invitații care au mers săptămâna trecută în emisiunea lui Cătălin Măruță se numără: Daniela Gyorfi (a cărei fiică, Maria, în vârstă de 10 ani, este și reporter al emisiunii), Dana Săvuică, Giulia Nahmany, Irina Rimes și Damian Drăghici, Iulia Albu (care are o rubrica săptămânală în emisiune), Ruby și bunica ei, Raluca Podea, Adelina Pestrițu, Alexandra Ungureanu, trupa Sweet Kiss, chef Alex Cârțu. De precizat că dintre aceștia numai Dana Savuică și bunica lui Ruby au purtat mască, după cum se vede și pe pagina de Instagram a emisiunii, dar și din filmări.Daniela Gyorfi a anunțat tot astăzi că a fost infestată cu Covid în luna noiembrie, ceea ce ar însemna că solista are încă imunitate. Fiica ei, Maria, și nici soțul ei, George Tal, nu au avut însă virusul.
Alexandra Ungureanu: “Acum aflu de la voi că are Cătălin Covid”
Invitată în urmă cu doar patru zile în platou la Măruță, Alexandra Ungureanu a fost șocată când a aflat că prezentatorul Pro TV are Covid și va merge de urgență să-și facă testul. Vedeta se teme să nu ia virusul, mai ales pentru mama ei, cu care locuiește. “Acum aflu de la voi că are Cătălin Covid. Sigur că-mi fac testul. Mă gândesc în primul rând la mama și vreau s-o protejez pe ea. Oricum, am mai avut contact direct cu persoane infectate și anul trecut, de mai multe ori. M-am testat și m-am izolat de mai multe ori, dar se pare că stau bine cu imunitatea”, a declarat Alexandra Ungureanu, în exclusivitate pentru Click! După cum se știe, anul trecut, Alexandra Ungureanu a participat la filmările pentru emisiunea “Bravo, ai stil! Celebrities”, de la Kanal D, unde a câștigat marele premiu.
Citește și:
Daniela Gyorfi a recunoscut că a avut Covid: “Mă durea carnea pe mine. Până nu ai, nu crezi”
Cătălin Măruță are COVID-19. Cum se simte prezentatorul PRO Tv