Jale mare la înmormântarea lui Marcel Toader. Fosta soție, fiul și mama, răpuși de durere

Pe 3 august a murit fulgerător, la doar 56 de ani, iar azi, 7 august, cei dragi și-au luat "adio" pentru totdeauna. Marcel Toader este condus pe ultimul drum, în localitatea Cumpăna, de lângă Constanța, unde își va dormi somnul de veci. Afaceristul este înmormântat în cavoul familiei, unde odihnesc tatăl și bunica lui.
Durere fără margini la cimitirul de la Cumpăna, Constanța, acolo unde sute de oameni s-au strâns să își ia rămas bun și să îi aducă un omagiu lui Marcel Toader, care a murit sâmbătă, 3 august, la doar 56 de ani, în urma unui infarct. Fiul Maximilian (22 de ani), mama Rădița, dar și Raluca, singura femeie care l-a făcut tată pe Marcel Toader, și-au strâns ultimele puteri și s-au ocupat de toate orânduielile dinainte și din ziua înmormântării. Mai mult, cei trei au amânat cât au putut de mult ziua înmormântării, întrucât și-au dorit să se perinde un număr cât mai mare de prieteni la căpătâiul lui Marcel, pentru a-și lua rămas bun. Marcel Toader a fost de trei ori campion cu echipa Steaua şi om de bază în naţionala de rugby, cu care a jucat la Cupa Mondială din 1987, după care a lăsat sportul pentru afaceri cu piscine și impresariat artistic.
Marcel Toader, înmormântat lângă tatăl lui
Pe 5 august, trupul neînsuflețit a fost depus la Capela Cimitirului Bellu, din București, pe 6 august a fost dus în orașul Constanța, acolo unde locuiește mama lui, fiind depus la casa mortuară Niculescu, iar azi (7 august), după slujba de la Biserica Cimitirului Central, din Constanța, cortegiul se îndreaptă spre cimitirul de la Cumpăna. Tot acolo odihnesc Corneliu Toader, tatăl lui Marcel Toader, care s-a stins la 70 de ani, dar și Maria Toader, bunica lui marcel, decedată la vârsta de 35 de ani.
















Raluca, mama lui Maximilian, singura femeie care l-a făcut tată pe Marcel
Marcel Toader a iubit cu patimă, a dus la altar 6 femei, însă nici una nu a reușit să-l mai facă tată, deși bărbatul și-a dorit enorm și o fetiță, pe care să o boteze Izabela. Marcel Toader a fost căsătorit cu o franțuzoaică despre care nu se știu foarte multe date, decât că l-a inițiat în afaceri, cu Raluca, mama lui Maximilian, cu solista Anamaria Ferentz, cu Diana Ghenu, fiica primarului comunei Berceni, Marian Ghenu, cu vedeta TV Gabriela Cristea și cu solista de folclor Maria Constantin.

La înmormântare nu este însă prezentă decât Raluca, mama lui Maximilian, femeia despre care Rădița Toader a avut numai cuvinte de laudă. A fost, până la urmă, nora ei preferată.
Citește și:
Marcel Toader a murit cu o mare dorință neîmplinită. Ce îi mărturisea fiului de ziua lui
Reacția Gabrielei Cristea după moartea lui Marcel Toader: «Nu o să merg la înmormântare»
Te invităm pe Facebook, ca să comentăm subiectele împreună
Avem și Instagram, pentru imagini și texte cum nu au alții