Unde s-a ascuns Regina Angliei când a fost vizitată de un fost preşedinte român

Unde s-a ascuns Regina Angliei când a fost vizitată de un fost preşedinte român

Ultima actualizare:
4 regina angliei jpg jpeg

Un documentar despre Casa Regală Britanică dezvăluie un episod amuzant, care o are în prim-plan pe însăşi Suverana Marii Britanii. Este vorba despre momentul când Regina a decis să se ascundă de un fost preşedinte al României.

Nicolae Ceauşescu, pentru că despre acesta este vorba, se plimba alături de soţia Elena Ceauşescu prin grădinile Palatului Buckingham, când a fost observat de Regină. Se întâmpla cu prilejul unei vizite de stat, organizată în 1978 de Guvernul britanic. Suverana Angliei, încercând să evite o discuţie politicoasă cu cei doi, a decis să se ascundă după un tufiş din grădinile palatului.

Soţii Ceauşescu, „invitaţii regali din iad“

Întâmplarea a fost descrisă într-un material numit „The royal guests from hell“ (Invitaţii regali din Iad), în care apar mai multe momente stânjenitoare, chiar amuzante, din cadrul documentarului „Inside The Crown: Secrets of The Royals“, difuzat la ITV.

Jurnalistul Robert Hardman a investigat documentele păstrate de Arhivele Naţionale din Kew pentru noua serie de documentare, scrie mediafax.ro. Cu această ocazie a descoperit mai multe detalii amuzante în scrisorile celor care s-au aflat în apropierea figurilor regale. Astfel, în corespondenţa regală britanică a identificat aspecte noi legate de vizita făcută de soţii Ceauşescu la Palatul Buckingham, în anul 1978.

A povestit celorlalţi incidentul

Din documente a reieşit că, în timpul vizitei de stat, Elisabeta a II-a a încercat din răsputeri să nu interacţioneze cu Ceauşescu mai mult decât era necesar, adică doar în cadrul întâlnirilor oficiale: conferinţa de presă, poza de grup şi nelipsitul tur al Londrei în maşină.

2 regina angliei si ceausescu jpg jpeg

Într-una dintre zile, când îşi plimba câinii prin grădina palatului, regina i-a văzut pe Ceauşescu şi pe soţia acestuia, Elena, îndreptându-se spre ea şi, ca să nu stea de vorbă cu ei, s-a ascuns în tufişuri. Ulterior, le-a povestit unor invitati de la masă că a preferat să recurgă la acest gest ca să evite să poarte o discuţie de complezenţă cu cei doi.

De altfel, Regina nu a fost deloc încântată de vizita stabilită de Gurvernul britanic, argumentând că Ceauşescu era „prea mult pentru ea“.

@instagram, adevarul.ro



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Urmează proiecte frumoase pentru Wilmark pe care îl puteți vedea în fiecare vineri și la emisiunea “Vorbește Lumea” de la ProTV
Alexandra Căpitanescu pe scena Eurovision FOTO Profimedia
image png
image png
image png
banner 3 sud est png
Selly
image png
image
image