Amber Heard, dată afară din filmul Aquaman 2? Știrea care a provocat un adevărat scandal!

Ultima actualizare:

Chiar dacă Amber Heard a câștigat în urma procesului cu Johnny Depp antipatia internauților, actrița nu se lasă mai în spate, iar acesta a dat peste nas celor care au declarat că nu a mai primit rolul în filmul Aquaman 2.

Inițial, imediat după actrița a pierdut procesul cu fostul ei soț, Johnny Depp, internetul a vuit pe tema acestui subiect. Foarte mulți s-au grăbit să creadă că aceasta își va pierde rolul în filmul Aquaman 2, poziție pe care, cred internauții, a primit-o mulțumită lui Depp. 

Amber Heard împotriva internauților

Declarația lui Amber Heard în care își apară poziția de actriță a venit la doar câteva ore după ce aceasta și-a reiterat ideea că Johnny Depp este un manipulator și un soț violent, chiar dacă procesul s-a încheiat în favoarea fostului ei soț, fiind acuzată de defăimare.

Citește și: Amber Heard, primul interviu după verdict: „Procesul nu a fost corect”

În urma unui reacțiilor dure pe care le-a strâns în spațiul virtual, publicația Just Jared a prezentat că actrița, în vârstă de 36 de ani, nu va mai apărea în filmul Aquaman 2, chiar dacă filmările au fost deja realizate. 

De altfel, se pare că Warner Bros ar fi „testat filmul”, iar mai multe voci susțin că aceasta a fost eliminată din producția cinematografică, fiind necesare mai multe refilmări cu un alt actor.

Aceste afirmații au fost imediat comentate de către un purtător de cuvânt a lui Heard, care a oprit orice zvon asupra eliminarea clientului său din film. 

„Zvonurile continuă așa cum au fost din prima zi - inexacte, insensibile și ușor nebunești”, a transmis purtătorul de cuvânt al lui Amber Heard. 

Te-ar mai putea interesa și: Johnny Depp o ,,iartă" pe Amber Heard de datoria de 8 milioane? Ce spune avocatul actorului

Amber Heard, vinovată de defăimare

Foarte recent, procesul Heard - Depp s-a încheiat, iar juriul a decis că actrița de la Hollywood se face răspunzătoare pentru defăimarea fostului ei soț prin intermediul unui articol despre agresiunea sexuală la care ar fi fost supusă.

Aceasta a fost obligată de către juriu să-i plătească lui Johnny peste 10 milioane de dolari în daune compensatorii și peste 5 milioane de dolari în daune punitive. 

Chiar și așa, Johhny Depp a amintit că acest caz nu a fost despre bani, ci despre imaginea sa, care a fost puternic pătată de acuzațiile false pe care fosta lui soție le-a realizat.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net