Amber Heard, disperată din cauza succesului lui Johnny Depp. Ce mesaj i-a transmis?

Johnny Depp și-a făcut cont pe Tik Tok în cursul zilei de luni, 6 iunie 2022, și până la acest moment a ajuns să fie urmărit de peste 7 milioane de persoane. Actorul a decis să devină un utilizator al aplicației după ce a primit un val de susținere, în timpul procesului cu Amber Heard.

Actorul în vârstă de 58 de ani a devenit un utilizator al aplicației în urmă cu puțin timp și totuși are deja celebrul simbol albastru care-i califică profilul ca fiind drept oficial. Are o singură postare, prin care a ținut să le mulțumească susținătorilor săi, spunându-le că „trece peste” cele întâmplate în ultima perioadă. Motivul pentru care și-a făcut cont pe Tik Tok are legătură cu fosta sa soție și cu procesul celor doi care s-a încheiat săptămâna trecută.

Nu rata:  Amber Heard se dă falită, dar are 22.000 de dolari pentru o chirie lunară

În perioada acestuia, milioane de utilizatori și-au arătat susținerea pentru actor, iar Johnny Depp le răspunde acum cu aceeași monedă. În prima sa postare a vorbit despre fanii săi „prețuiți, loiali și de neclintit”. Amber Heard nu s-a putut abține și a transmis o declarație oficială, prin unul dintre reprezentanții săi.

Johnny Depp, mesaj înduioșător pentru fani

„Am fost peste tot împreună, am văzut totul împreună. Am mers împreună pe același drum. Am făcut ceea ce trebuia făcut împreună și numai pentru că vouă v-a păsat. Iar acum, vom trece peste, tot peste. Voi sunteți, ca de obicei, patronii mei, iar mie nu-mi rămâne nicio modalitate de a vă mulțumi, în afară de a vă spune că vă mulțumesc. Iubirea și respectul meu, JD”, a scris actorul, pe Tik Tok.

Citește șiJohnny Depp, petrecere nebună, în backstage, cu fosta lui iubire, Kate Moss

La aproape 15 ore de când a făcut postarea, Johnny Depp a adunat peste 11.2 milioane de vizualizări, aproape 4 milioane de aprecieri și 217.000 de comentarii.

„Suntem cu toții alături de tine, Johnny. Suntem entuziasmați să vedem ce vei face de acum înainte”, „Johnny, ai vorbit pentru bărbații de pretutindeni și sper că putem deveni mai deschiși în privința lucrurilor private. Mulțumesc, frate”, „Este foarte frumos din partea lui să se alăture aplicației care la susținut”, sunt doar câteva dintre mesajele fanilor.

Amber Heard, mesaj neașteptat pentru fostul soț

La scurt timp după ce fanii actorului i-au arătat, din nou, că sunt alături de el, nici Amber Heard nu s-a putut abține și a publicat o nouă declarație, prin intermediul unui reprezentant. Nu este prima dată când actrița face astfel de comentarii, după ce s-a aflat că a pierdut procesul intentat de Johnny Depp împotriva ei.

„În timp ce Johnny Depp spune că progresează, drepturile femeilr regresează. Mesajul verdictului către victimele abuzului domestic este... să-ți fie teamă să te deschizi și să vorbești (n.r.- despre ce ți s-a întâmplat”, a spus reprezentatul lui Amber Heard.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
banner dana nălbaru png
image
actualitate.net
image
actualitate.net