Beyoncé, schimbare radicală de look! Cum a apărut pe covorul roșu
Ce apariție! Beyoncé (42 de ani) și-a uimit fanii cu o schimbate radicală de look, sâmbătă seară, în Los Angeles, la premiera filmului concertului său, Renaissance World Tour.
Artista americană a venit pe covorul roșu îmbrăcată într-o rochie argintie, realizată special pentru ea de către creatoarea de modă Donatella Versace, pe care a asortat-o unor mânuși lungi și argintii și unei perechi de sandale de aceeași culoare.
Ce a atras atenția cel mai tare a fost decolteul generos al cântăreței, dar și peruca blond platinat - o culoare de păr pe care Beyoncé nu a mai încercat-o până acum. Vedeta, care are o avere de 500 de milioane de dolari, a fost însoțită la premieră de diverse celebrități, printre care Janelle Monáe, Lizzo, Vanessa Bryant și Winnie Harlow. Părinții săi, Tina și Matthew Knowles, au fost și ei prezenți.
Cum se menține în formă Beyoncé
Beyoncé a dezvăluit în trecut că ține o dietă strictă, atunci când este nevoită să slăbească. Ea a reușit să slăbeadcă 22 de kilograme, după ce a născut gemeni, în 2017, când ajunsese să cântărească 100 de kilograme. Vedeta are trei copii cu Jay Z, pe Blue Ivy Carter (11 ani) și gemenii Rumi și Sir (6 ani). Dieta ținută de artistă se bazează pe un plan alimentar complet vegan, care durează 22 de zile, cu o varietate de rețete din legume.
„Pentru ca să-mi ating obiectivul, mă limitez la o dietă fără pâine, fără carbohidrați, fără zahăr, fără lactate, fără carne, fără pește, fără alcool și mi-e foame mereu!”, a mărturisit ea la acea vreme. De asemenea, vedeta se încadrează în doar 1,400 de calorii pe zi, pentru a se asigura că slăbește foarte repede. Cu toate acestea, nutriționistul Daniel O'Shaughnessy nu recomandă această dietă, întrucât ar putea fi periculoasă din cauza aportului mult prea mic de calorii.