Britney Spears poartă haine ieftine, dar „sparge” banii pe vacanțe. Cu cât s-a îmbogățit în doar un an

În presa internațională, au apărut recent zvonuri conform cărora Britney Spears (42 de ani) își sparge întreaga avere de 60 de milioane de dolari, după ce a ieșit de sub tutela tatălui său, James Spears, și că ar fi deja aproape de fundul sacului. Conform unor surse apropiate de vedete, aceste afirmații sunt departe de adevăr.

image

Britney Spears s-a îmbogățit cu 40.000.000 de dolari, în 2023

Mai mult, în 2023, Britney Spears s-ar fi îmbogățit cu nu mai puțin de 40 de milioane de dolari, datorită succesului cărții sale, „The Woman in Me”. potrivit publicației americane US Weekly. Cartea a fost lansată oficial în octombrie anul trecut, iar artista a semnat în prealabil un contract de 15 milioane de dolari, cu editura Simon & Schuster. Memoriile s-au vândut în 1,1 milioane de exemplare, în prima săptămână.

„Britney Spears nu are deloc probleme cu banii”, a declarat o sursă apropiată de artistă. Diva ar mai fi câștigat bani frumoși și din melodia ei cu Elton John, „Hold Me Closer”, care a fost lansată în august 2022. Britney are pe piață și diverse parfumuri, printre care Fantasy, și în plus primește redevențe pentru catalogul său muzical. Cele mai cunoscute piese ale sale sunt „Toxic”, „Oops!...I did it again” și „Womanizer”.

O altă persoană din grupul de prieteni de-ai lui Britney Spears a mai spus că vedeta tinde să „cumpere o mulțime de haine de la magazinele online cu prețuri accesibile”: „Ea nu are piese vestimentare de designer. Într-adevăr, cheltuiește cel mai mult pe vacanțe”.

Dar „gurile rele” susțin că Britney Spears aruncă în stânga și în dreapta cu banii și că uneori cheltuiește pe o vacanță chiar și 1 milion de dolari, lucru ce nu a fost confirmat de artistă sau de apropiații ei.

Este certată cu toată familia

Britney Spears și Sam Asghari
Britney Spears și Sam Asghari au divorțat anul trecut (Foto: arhiva personală)

Diva a divorțat anul trecut de Sam Asghari (30 de ani), după un mariaj ce a durat doar un an. Ea are doi copii, Sean (18 ani) și Jayden (17 ani), din căsnicia cu dansatorul Kevin Federline (46 de ani), care însă nu păstrează legătura cu artista.

Britney Spears are o relație tumultuoasă cu familia ei. Nu vorbește cu tatăl ei deloc, iar cu mama ei, Lynne (69 de ani) și sora ei mai mică, Jamie (33 de ani), se ceartă constant. De anul trecut, ea a început să ia legătura din nou cu fratele ei, Bryan (47 de ani).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
Banner Delia vs Mugur Mihăescu
Banner Loredana Groza
Banner Andrei Aradits
cristina cioran gravida (1) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net