Ciara și-a „machiat” burtica de gravidă! Cum a apărut pe covorul roșu
Cântăreața și actrița americană Ciara (38 de ani) a făcut senzație la premiera filmului muzical „The Color Purple”, miercuri seară. Vedeta, care se laudă cu o avere de 20 de milioane de dolari, a venit îmbrăcată într-un compleu alb, decupat în partea de față.
Pe umeri, starul a purtat o pelerină lungă din voal, asortată ținutei. Ceea ce a atras atenția cel mai mult a fost burtica de gravidă, pe care Ciara a lipit numeroase foițe aurii strălucitoare, etalând-o cu mândrie pe covorul roșu. Artista a anunțat că așteaptă un al treilea copil cu soțul ei, jucătorul de fotbal american Russell Wilson (35 de ani), în luna august. Cuplul mai are doi copii, Sienna (6 ani) și Win (3 ani). De asemenea, Ciara mai are un băiat, Future Jr (9 ani), cu fostul ei iubit, rapperul Future (40 de ani).
Ciara: „Căsătoria cu Russell a fost o binecuvântare”
„Căsătoria cu Russell Wilson este o binecuvântare Mă gândesc la dragostea tatălui meu și la modul în care m-a iubit, la felul în care a iubit-o pe mama mea. El mi-a arătat cu adevărat calea adevărată de a fi iubit. Este o binecuvântare când mă uit la partenerul meu și văd aceeași dragoste pe care am avut-o când am crescut de la tatăl meu, la fel ca acel tip de iubire. Și acesta este un alt nivel de iubire.”, a explicat Ciara pentru Refinery, în urmă cu doi ani.
Cât despre rolul de mamă, vedeta a spus că este extrem de important pentru ea: „Sunt foarte mândră de copiii mei! Future este obsedat de citit, așa că își ia cărțile cu el când ne ducem în excursie. Am speranță pentru băieții mei că vor putea sfida orice obdstacol ar putea să le stea în cale. Mă rog ca atunci când copiii mei vor crește, lumea să arate puțin diferit și să fie mai bună decât acolo unde suntem noi acum."