Michael Douglas îşi vinde casa din New York. Imagini fabuloase cu apartamentul de 19,5 milioane de dolari
Sunt decişi să scape de el! Michael Douglas şi Catherine Zeta-Jones au anunţat că îşi vând apartamentul de lux din New York cu 19,5 milioane de dolari. I-au scăzut preţul.
Iniţial, vara trecută, actorii Catherine Zeta-Jones (52 de ani) şi Michael Douglas (77 de ani) au cerut 21,3 milioane de dolari pentru apartamentul din New York cu vedere la partea de vest din Central Park. Dar văzând că nu găsesc clienţi atât de mult timp, ei au decis recent să-i scadă preţul cu 2 milioane de dolari.
Apartamentul are patru dormitoare, living foarte luminos, cu două şeminee, bucătărie ultramodernă, cameră de oaspeţi şi cinci băi foarte luxoase. Este situat la ultimul etaj al blocului Kenilworth, o construcţie istorică din anul 1908 ridicată de firma Townsend, Steinle & Haskell. Camerele sunt înalte şi spaţioase şi sunt foarte elegante, cu mobilier foarte scump, uşi de mahon.
Mai au o locuinţă în metropola americană
Căsătoriţi din anul 2000, Catherine Zeta-Jones şi Michael Douglas au doi copii, un băiat, Dylan, în vârstă de 20 de ani, şi o fată, Carys, de 18 ani. Împreună au o avere de 400 de milioane de dolari.
În afara acestui apartament pe care l-au scos la vânzare, cei doi actori mai au o casă în Irvington, New York, SUA, o alta în oraşul natal al lui Catherine, Swansea, Ţara Galilor, Marea Britanie, dar şi o vilă în insula spaniolă Majorca, de care au încercat în zadar să scape de mai mult timp. În prezent, Catherine Zeta-Jones şi Michael Douglas se află împreună cu cei doi copii ai lor în vacanţă.
Ei se distrează de minune în Portsmouth, Dominica, ţară insulară din Marea Caraibilor şi aşteaptă cu nerăbdare să fie anunţaţi că apare un cumpărător pentru apartamentul new-yorkez de care vor să scape cât mai curând.
Puteți urmări știrile Click! și pe Google News!