Robert Carradine a murit la 71 de ani: „Un far de lumină pentru cei din jurul său”. Actorul s-a sinucis după o luptă de două decenii cu tulburarea bipolară

Robert Carradine, actorul american devenit cunoscut datorită rolurilor din „Revenge of the Nerds” și serialul „Lizzie McGuire”, a murit. Avea 71 de ani.

Robert Carradine / Foto: Shutterstock
Robert Carradine / Foto: Shutterstock

Familia a anunțat luni, 23 februarie, printr-un comunicat oficial, că acesta s-a sinucis după ce s-a confruntat timp de aproape două decenii cu tulburare bipolară, potrivit „The Guardian”.

Prin decizia de a face publică această informație, apropiații speră să contribuie la creșterea gradului de conștientizare asupra problemelor de sănătate mintală.

„Într-o lume care poate părea atât de întunecată, Bobby a fost întotdeauna un far de lumină pentru toți cei din jurul său. Dorim să recunoaștem lupta sa curajoasă de aproape două decenii cu tulburarea bipolară. Sperăm că parcursul său poate aduce lumină și poate încuraja combaterea stigmatului asociat bolilor mintale”, au transmis aceștia.

Fratele său mai mare, Keith Carradine, tot actor, a subliniat importanța asumării publice a diagnosticului:


„Vrem ca oamenii să știe asta și nu este nicio rușine. Este o boală. Vreau să-l celebrez pentru lupta sa și pentru sufletul lui frumos. Ne vom consola amintindu-ne cât de amuzant, înțelept și tolerant era”, a declarat acesta pentru „Deadline”.

Trauma care i-ar fi declanșat problemele 

Problemele de sănătate ale lui Robert Carradine ar fi început în 2009, când fratele său vitreg, David Carradine, a murit asfixiat într-o cameră de hotel din Thailanda. În urma traumei, actorul a început să se confrunte cu episoade severe de instabilitate emoțională, iar, în cele din urmă, a fost diagnosticat cu tulburare bipolară.

Născut în 1954, Robert Carradine a fost cel mai mic fiu al legendarului actor John Carradine. A făcut parte dintr-o cunoscută familie de artiști, alături de frații săi, David Carradine, Bruce Carradine și Keith Carradine, toți implicați, la rândul lor, în lumea filmului și a televiziunii.

Carradine și-a făcut debutul în cinematografie alături de John Wayne în filmul „The Cowboys”, lansat în 1972. Au urmat apariții în producții apreciate, precum „Mean Streets”, regizat de Martin Scorsese, și „Coming Home”, distins cu Oscar.

Apogeul carierei sale a venit odată cu apariția în comedia din 1984, „Revenge of the Nerds”, în care l-a interpretat pe Lewis Skolnick. Ulterior, a devenit cunoscut unei noi generații de spectatori prin rolul lui Sam McGuire în serialul „Lizzie McGuire”, produs de Disney. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner corina danila png
banner rona hartner jpg
image png
Oana Roman, alaturi de Mioara Roman, foto Facebook jpg
banner jojo paul ipate png
Catalin Maruta in Dubai, foto Instagram jpg
banner jocuri jpg
banner mancare jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net