Lovitură dură pentru Shakira! Va fi trimisă în judecată, în Spania
Cântăreața Shakira a primit vești foarte proaste. Vedeta a pierdut apelul prin care spera să poată evita procesul în care este acuzată de evaziune fiscală.
O instanță de apel din Spania a respins recursul formulat de celebra cântăreața columbiancă, menținând astfel decizia unei instanțe inferioare care a găsit „suficiente dovezi” pentru ca Shakira să fie trimisă în judecată pentru evaziune fiscală, transmite agenția Reuters.
Citești și Cum vor să-l scape avocații pe Mario Iorgulescu de judecată
Procurorii spanioli afirmă că iubita fundașului lui FC Barcelona, Gerard Pique, a evitat să plătească impozite în valoare de 14,5 milioane de euro pe veniturile obținute între 2012 și 2014.
Shakira este acuzată de evaziune fiscală. A evitat să plătească impozite în valoarea de 14,5 milioane de euro
Deoarece în perioada în care este acuzată de evaziune fiscală, artista locuia în Catalonia, magistrații consideră că vedeta poate fi trimisă în judecată în Spania.
Avocații cântăreței susțin însă că aceasta s-a mutat în regiunea din nord-estul Spaniei abia în 2015 și că și-a onorat toate obligațiile fiscale de atunci.
"Comportamentul Shakirei în materie fiscală a fost întotdeauna impecabil în toate țările în care a trebuit să plătească impozite și a urmat recomandările celor mai buni specialiști și consilieri", afirmă avocații ei într-un comunicat de presă.
Când ar trebui să înceapă procesul?
Decizia anunțată joi, 26 mai, a confirmat o hotărâre din luna iulie a anului trecut. Instanța nu a stabilit deocamdată o dată pentru începerea procesului de evaziune fiscală. Avocații vedetei au precizat că vor continua să o apere cu argumente legale solide.
Din 2011, Shakira, în vârstă de 45 de ani, este într-o relație cu fotbalistul Gerard Pique. Împreună au doi copii, dar momentan nu s-au căsătorit. Recent, cântăreața a făcut spectacol în emisiunea The Tonight Show, unde s-a întrecut într-un concurs de dans cu prezentatorul Jimmy Fallon.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!