Sharon Stone, ţinuta cu care a întors toate privirile la Cannes

Festivalul de la Cannes este locul în care, an de an, cele mai mari vedete din lume pășesc pe covorul roșu. Sharon Stone, una dintre cele mai vechi invitate, uimește de fiecare dată cu aparițiile sale. Ce a ales să poarte la această ediție?

Sharon Stone, la Cannes foto: AFP
Sharon Stone, la Cannes foto: AFP

Sharon Stone este una dintre actrițele cu „ștate vechi” care au trecut cu brio testul timpului. Vedeta de la Hollywood nu doar că primește roluri în pelicule de succes pe bandă rulantă, dar la cei 64 de ani ai săi arată senzațional și nu se sfiește să își arate silueta impecabilă în ținute apreciate chiar și de cei mai duri critici de modă.

Premiera peliculei „Forever Young” a avut loc chiar în cadrul Festivalului de la Cannes, iar Sharon Stone nu avea cum să lipsească de la eveniment. De mai bine de un an, actrița a fost îmbrăcată în mare parte de designerii casei de modă Dolce & Gabbana, lucru care s-a întâmplat şi acum. Sharon Stone a optat pentru o ținută cu celebrul imprimeu „Maiolica”, specific creatorilor de modă Stefano Gabbana și Domenico Dolce.

Sharon Stone, impecabilă la 64 de ani, pe covorul roșu de la Cannes

Actrița din „Basic Instinct” a optat pentru o coafură „wet”, chipul său fiind scos în evidență astfel. Machiajul a fost unul minimalist, cu accent pe privirea privirea vedetei, tonurile neutre fiind alegerea make-up artistului atunci când vine vorba despre nuanța buzelor.

Accesoriile, puține, însă alese cu bun gust, au constat într-o pereche de cercei, cu pietre prețioase în culorile rochiei- bleumarin și argintiu, dar și un inel asemănător.

Sharon Stone a pășit în fața fotografilor de la Cannes cu o piesă vestimentară ca de bal: o rochie albă cu bleumarin, ce ilustrează print-ul „iconic” al casei de modă Dolce & Gabbana. Trena lungă și înfoiată, corsetul și bretelele late i-au dus cu gândul pe criticii de modă la rochiile care se purtau odinioară în serile de bal.

Câteva minute mai târziu, însă, surpriză mare! Sharon Stone a renunțat la trena detașabilă și a rămas într-o rochie cu croială de tip „sirenă”, care a scos la iveală silueta „clepsidră” pe care actrița a reușit să și-o mențină mai bine de 60 de primăveri.

Cine este și cum a devenit cunoscută Sharon Stone

Sharon Stone a crescut într-o familie foarte strictă și, în secret, la 17 ani s-a înscris la un concurs de miss pe care l-a și câștigat. A lucrat cu jumătate de normă într-un fast-food și apoi a devenit imaginea companiei Ford. În 1980 a primit primul rol într-un film, însă nu a rostit nicio replică.

A cunoscut succesul în 1990, odată cu apariția în „Total Recall”, la zece ani după debutul în lumea cinematografiei, iar în 1992 a primit rolul lui Catherine Tramell, în „Basic Instinct”. A fost căsătorită de două ori și are trei copii.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Jennifer Aniston și Matt LeBlanc GettyImages 1447109068 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
De la 102 kilograme CRBL a ajuns anul acesta la 88
banner tata denisa manelista png
banner Niculina Stoican png
banner nick radoi png
George Constantin
catherine o hara captura video jpg
banner Anca Turcasiu png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net