Spectacol grandios la Rio: Shakira a electrizat două milioane de oameni pe celebra plajă Copacabana

Shakira a deschis sâmbătă seara un mega-concert gratuit pe celebra Plaja Copacabana din Rio de Janeiro, în fața unei mulțimi impresionante de fani veniți să o vadă live. Spectacolul a început cu piesa „La Fuerte”, iar atmosfera a fost una electrizantă încă din primele momente.

Foto: Profimedia
Foto: Profimedia

Cu puțin timp înainte de apariția artistei, cerul a fost luminat de un spectacol cu drone care au desenat silueta unei lupoaice – simbol asociat cântăreței columbiene. Momentul a fost primit cu entuziasm de public, care a izbucnit în aplauze.

Deși a existat o întârziere de peste o oră, artista a fost întâmpinată cu urale puternice atunci când a urcat pe scena impresionantă, de 1.345 de metri pătrați, amplasată în fața celebrului hotel Copacabana Palace.

Milioane de oameni, o atmosferă de neuitat

Organizatorii au estimat prezența a aproximativ două milioane de persoane la eveniment, confirmând încă o dată amploarea concertelor organizate pe plaja Copacabana. În anii anteriori, astfel de spectacole au atras mulțimi impresionante: Madonna a adunat 1,6 milioane de spectatori în 2024, iar Lady Gaga a depășit 2,1 milioane anul trecut.

Pe scenă, Shakira a transmis un mesaj emoționant publicului: a vorbit despre energia specială a momentului și despre bucuria de a vedea milioane de oameni reuniți pentru muzică, dans și emoție.

"Brazilia, te iubesc! E magic să ne gândim că suntem aici, milioane de suflete reunite, gata să cântăm, să dansăm, să ne emoţionăm şi să reamintim lumii ce contează cu adevărat", a spus pe scenă artista, potrvit News.ro.

Fanii veniți din toate colțurile Braziliei și nu numai au trăit intens fiecare moment. Unii dintre ei au călătorit ore întregi sau chiar au petrecut noaptea pe plajă pentru a-și asigura un loc cât mai aproape de scenă.

O relație specială cu Brazilia și un show plin de hituri

Artista are o legătură strânsă cu Brazilia, unde a concertat de numeroase ori încă din anii ’90 și unde vorbește fluent portugheza. La Rio, ea și-a lansat în februarie 2025 turneul mondial „Las mujeres ya no lloran”, inspirat de cel mai recent album al său.

Concertul de pe Copacabana a inclus piese cunoscute care au marcat cariera de peste 30 de ani a artistei, precum „Hips Don’t Lie” și „Waka Waka”, imnul oficial al Cupei Mondiale din 2010.

În jurul evenimentului s-a creat o adevărată industrie: vânzătorii ambulanți au profitat de ocazie pentru a comercializa suveniruri tematice, de la accesorii până la produse inspirate de turneul artistei.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Marian Godină, momente emoționante la Survivor România 2026. Polițistul a izbucnit în lacrimi gândindu-se la familie. FOTO: captură video Antena 1
banner irinel columbeanu png
BeFunky collage   2026 05 03T102507 498 jpg
BeFunky collage   2026 05 02T171024 422 jpg
David Beckham si Victoria Beckham sunt intr o forma fizica de exceptie, sursa Instagram jpg
ilinca vandici
dragos bucur 5 jpg
Ilie Nastase și Ioana, cinci ani de căsnicie
image
image