Actorul român din Generația de Aur care, înainte să moară, le-a oferit tuturor o lecție: „Dacă ieși afară și te compari cu alții, vezi că sunt mulți Dumnezei în jurul tău”
Marin Moraru a rămas în sufletul publicului cu roluri și replici memorabile. "Marinuș" a fost unul dintre cei mai mari actori ai comediei românești. Și-a iubit meseria și declara că „un actor îşi doreşte să joace până în ultimul moment al vieţii lui", scrie adevărul.ro. Acesta mergea des la repetițiile colegilor și declara: „Dacă nu eşti curios să vezi asta, poţi să crezi că eşti Dumnezeu. Însă dacă ieşi afară şi te compari cu alţii, vezi că, de fapt, sunt foarte mulţi Dumnezei în jurul tău“.
"Un actor îşi doreşte să joace până în ultimul moment al vieţii lui"
Colegii de teatru şi prietenii de-o viaţă i-au spus "Marinuş". Marin Moraru avea un zâmbet frumos, un suflet cald și un talent demn de un mare actor. Iată ce declara acesta: „Un actor îşi doreşte să joace până în ultimul moment al vieţii lui. Da, vrea asta pentru că ăsta e scopul vieţii lui. Beligan a spus că vrea să moară pe scenă. E logic, gândiţi-vă, dacă aş creoşeta foarte frumos, aş dori să croşetez până când îmi cade croşeta din mână. Un cioban vrea să facă urdă şi caş toată viaţa lui, cât timp mai poate să poarte doniţa".
Ce declara actorul Marin Moraru
În volumul biografic „Suntem ce sunt amintirile noastre“, actorul Marin Moraru realiza portrete ale marilor oameni de teatru români. „Omul Marin Moraru este irascibil uneori, gestual vorbind, brutal. Şi asta se întâmplă neaşteptat, când o picătură umple paharul şi nu ştii când şi care e picătura aia. Ţin îngrozitor de tare la oricine este în faţa mea, cuvintele nu mai au expresia normală, ci devin urlete. Mă înroşesc, dau din mâini ca o pasăre rănită şi aş fi în stare să omor pe toată lumea. Dar, ce este cel mai îngrozitor e că după ce se termină evenimentul, eu îl refac în gând şi mă enervez şi mai tare. Îmi pare foarte rău apoi şi asemenea evenimente ajung pentru mine, după ce s-au consumat, îngrozitoare. Le cercetez şi le refac în gând şi ajung la paroxism pentru că nu pot să le şterg, ci de fapt le amplific.
"Dacă te compari cu alţii, vezi că, de fapt, sunt foarte mulţi Dumnezei în jurul tău“
„Meseria aceasta se fură. Şi furi cât poţi, cum poţi şi de la cine poţi. Şi de la cei buni şi de la cei slabi. (...) În viaţa de actor, cel mai mult înveţi stând în arlechin, dreapta, stânga scenei, locul pe unde se intră în scenă. Acolo vezi şi stângăciile, vezi şi când actorul are aură. Ce înseamnă aură? Când nu mai ştii de tine, nu mai ştii cât timp a trecut, nici măcar nu mai ştii ce ai făcut exact în tot timpul ăsta.
Eu, însă stând în culise, văd exact ce şi cum a făcut actorul pe scenă. Nu am mai văzut actori care să stea în arhechil sau care să vină la repetiţiile altor colegi. Trebuie să ştiu ce fac colegii mei pentru a vedea unde mă situez eu. Dacă nu eşti curios să vezi asta, poţi să crezi că eşti Dumnezeu. Însă dacă ieşi afară şi te compari cu alţii, vezi că, de fapt, sunt foarte mulţi Dumnezei în jurul tău.“
Cine a fost Marin Moraru
Marin Moraru se născuse în 1937, în Bucureşti, într-o familie modestă – tatăl său fiind vopsitor de vagoane la CFR, iar copilăria şi-a petrecut-o în cartierul Giuleşti, pe strada Tabla Buţii. În copilărie visa să devină aviator, însă la îndrumarea tatălui a urmat cursurile şcoii de Construcţii Căi Ferate – Întreţinere Drumuri şi Poduri, perioadă în care l-a cunoscut pe regizorul Mihai Dimiu, care se ocupa de echipa de teatru de amatori a şcolii. Marin Moraru primeşte astfel primul rol din viaţa sa, în piesa „Steaguri pe tunuri”, de A.S.Makarenko.
În facultate l-a cunoscut pe regretatul Gheorghe Dinică, alături de care a aboslvit institutul în anul 1961, cei doi fiind legaţi, de atunci, printr-o prietenie puternică ce a durat până la plecarea la cele veşnice a maestrului Dinică.
Ce roluri celebre a avut
În perioada 1974-1980 a predat în calitate de conferenţiar universitar la I.A.T.C. Bucureşti, iar în anul 1980 a revenit la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale”, unde a activat până la final.
A făcut roluri celebre şi în filme cum sunt „Faleze de nisip”, regia Dan Piţa, 1982, „Ringul”, regia Sergiu Nicolaescu, 1983, „Cuibul de viespi”, regia Horea Popescu, 1986, „Chiriţa în Iaşi”, regia Mircea Drăgan, 1987 şi „În fiecare zi mi-e dor de tine”, regia Gheorghe Vitanidis, 1987.
Citește întreg articolul pe adevărul.ro.
