Adina Buzatu scapă de riduri cu gelatină alimentară: „E un secret foarte bun”. Ritualurile care le ajută pe vedete să se mențină în formă, indiferent de vârstă
De la generaţia tânără la femeile care au transformat eleganţa într-un stil de viaţă, Alexandra Cotruş, Alexandra Ungureanu, Cleopatra Stratan, Monica Doroftei, Adina Buzatu, Mihaela Prigoană şi Cristina Spătar ne invită în culisele rutinelor lor. Sport, alimentaţie echilibrată, îngrijirea părului şi a pielii, tratamente, disciplină sau pur şi simplu câteva ritualuri de care nu se despart niciodată.

Pentru multe dintre vedete, îngrijirea porneşte de la starea de spirit şi de la lucrurile simple. O siluetă sculptată şi un păr sănătos necesită muncă şi consecvenţă, iar Cristina Spătar este dovada. Artista combină mişcarea intensă cu tratamente moderne de regenerare celulară:
„Fac sală, masaj anticelulitic şi am mare grijă la alimentaţie. Acord o atenţie sporită picioarelor, taliei şi braţelor — aici insist cel mai mult cu exerciţii, tratamente şi masaj. Am o alimentaţie corectă, bazată pe dieta mediteraneană, şi nu consum deloc zahăr.
Pentru faţă urmez un ritual cu creme coreene pe bază de retinol, iar pentru păr fac tratamente cu laser şi fiole de regenerare. În plus, sunt dependentă de suplimentele pentru regenerarea celulară a organismului”, ne-a dezvăluit Cristina Spătar, care nu-şi arată vârsta - 54 de ani!

Monica Doroftei: «Puţin botox în zona frunţii»
Pentru Monica Doroftei, secretul menţinerii siluetei la 51 de ani stă în colaborarea cu un nutriţionist celebru şi în tratamente de întreţinere.
„Am împlinit 51 de ani în august, sunt mamă a trei copii şi bunică, iar îngrijirea face parte integrantă din rutina mea. Am grijă de siluetă, dar lucrez îndeaproape cu Carmen Barcan — este extrem de important să ai un îndrumător pe partea de nutriţie.
Mănânc şi carne, şi legume sau produse cu gluten, dar atunci când vreau să slăbesc elimin făinoasele şi dulciurile. Merg şi la tratamente faciale şi corporale, iar din când în când apelez la puţin botox în zona frunţii.”

La rândul ei, stilista Adina Buzatu (49 de ani) apelează la un truc ingenios şi accesibil pe care îl foloseşte de ani buni pentru menţinerea fermităţii tenului:
„Dantura, pielea, părul — toate sunt importante şi am grijă de mine. Este bine să te simţi bine în pielea ta. Vă spun un secret: pentru riduri folosesc foi de gelatină alimentară.
Întâi mă spăl pe faţă cu gel, apoi, după ce înmoi foile de gelatină, le aplic în zona ochilor. Le ţin câteva secunde de-a lungul ridului, iar după ce le îndepărtez, mă dau cu apă termală. E un secret foarte bun pe care îl folosesc de ani întregi; dimineaţa mă trezesc cu faţă de păpuşă!”

Prezentă zilele trecute la inaugurarea unei clinici noi din Bucureşti, deschisă de medicul Ioana Ene, Mihaela Prigoană, fosta soţie a regretatului om de afaceri Silviu Prigoană, ne-a declarat că atitudinea este piesa centrală a oricărei rutine de frumuseţe:
„Am făcut 47 de ani în martie şi sunt o persoană destul de atentă la mine. Părul, dantura, faţa şi silueta sunt părţile cărora le acord o îngrijire mai mare. Am şi o genă bună, dar îmi place să am momentele mele de răsfăţ. Ah, şi nu uit să zâmbesc! Cel mai important lucru.”
Pe măsură ce anii trec, nevoile corpului se schimbă, iar vedetele au învăţat să îşi reconfigureze stilul de viaţă. Alexandra Ungureanu mărturiseşte că pragul de 40 de ani a fost un moment de cotitură în ceea ce priveşte nutriţia:
„După 40 de ani am conştientizat schimbările şi am adaptat regimul alimentar, înţelegând importanţa proteinelor. Înainte mâncam foarte multe legume şi mi-am dat seama că nu mă mai ajută la fel. Am redus cantităţile de crudităţi şi acum mă bazez pe carne albă, carne slabă, peşte, ouă, brânză slabă şi chefir aproape zilnic. Este o dietă antiinflamatoare, mult mai potrivită felului în care corpul se schimbă la cei 44 de ani ai mei.”

«Viaţa de artist nu-ţi permite să ai mese regulate»
Dacă stilul de viaţă aglomerat nu permite respectarea unui orar fix de masă, sportul devine colacul de salvare, după cum povesteşte solista Alexandra Cotruş (20 de ani):
„Îmi place să mănânc şi uneori o fac la ore nepotrivite, pentru că viaţa de artist îţi permite mai greu să ai mese regulate. Dar pot să spun că, la cât sunt de pofticioasă, fac foarte mult sport pentru a-mi menţine greutatea. Indiferent cât aş fi de obosită, nu ratez orele de mişcare la sală.”
Iar pentru Cleopatra Stratan, care azi împlineşte frumoasa vârstă de 23 de ani, cea mai bună formă fizică vine fix din etapa frumoasă în care se află:
„Mă aflu într-o perioadă a vieţii în care mă aşez la casa mea, iar acest lucru presupune multă alergătură: după mobilier, perdele, corpuri de iluminat, decoruri. Aşa că aş putea spune că, în acest moment, cheia formei mele este mişcarea, combinată cu un zâmbet!”



































