Andrei Ciobanu, revoltat după o călătorie cu trenul. „O ședință intensivă de saună uscată pe șine”
Andrei Ciobanu a mers recent cu trenul de la București la Constanța, însă călătoria nu a fost deloc așa cum și-ar fi imaginat. Comediantul a ales clasa 1 și a plătit 153 de lei pentru bilet, cumpărat online, dar în timpul călătoriei s-a lovit de o problemă cu aerul condiționat.

Deși sistemul de climatizare funcționa, potrivit lui Andrei Ciobanu, aerul era atât de slab încât nu reușea să răcorească vagonul. Afară erau 34 de grade la umbră, iar atmosfera din tren a devenit rapid greu de suportat.
Comediantul a povestit întreaga experiență pe rețelele de socializare, într-un mesaj în care a descris situația cu umor.
A plătit 153 de lei la clasa 1, dar s-a trezit în „saună”
Andrei Ciobanu a spus că a urcat în tren cu așteptări ridicate, mai ales pentru că era vorba despre un tren Intercity și avea bilet la clasa 1.
„Am urcat în tren plin de speranță, că doar era Intercity, nu? Am dat 153 de lei pe biletul de clasa 1, cumpărat frumos online, ca omul modern care vrea să evite cozile și să meargă civilizat”, a povestit acesta.
Comediantul a continuat în stilul său caracteristic, spunând că se aștepta la confort după ce a ales clasa 1.
„Zic: «Gata, tată, merg la clasă aristocratică, nu mă calc pe picioare, am și eu o priză, un confort, o eleganță, vorba aia»!”, a scris Andrei Ciobanu.
Realitatea din vagon a fost însă diferită. Acesta a afirmat că aerul condiționat nu era complet oprit, dar era mult prea slab pentru temperaturile de afară.
„Cei 153 de lei nu au fost pentru un bilet de tren, ci mai degrabă pentru o ședință intensivă de saună uscată pe șine”, a glumit el.
Ce i-a răspuns controlorul când a fost întrebat despre aer
Potrivit relatării lui Andrei Ciobanu, situația din vagon devenise dificilă. Comediantul a remarcat că oamenii încercau să se răcorească în diverse moduri, în timp ce geamurile trenului erau blocate.
„Oameni care au renunțat la orice urmă de demnitate dând jos tot ce au putut de pe ei în timp ce își fac vânt disperați cu reviste sau pliante”, a povestit acesta.
În cele din urmă, când controlorul a venit să verifice biletele, Andrei Ciobanu l-a întrebat dacă aerul condiționat poate fi dat mai tare.
Răspunsul primit a fost, potrivit comediantului, unul neașteptat. Controlorul a strigat către un coleg să dea aerul mai tare, iar acesta l-a întrebat cât de tare să îl pornească.
„Dă-l la maxim!”, i-ar fi spus controlorul.
Ulterior, acesta i-a explicat lui Andrei Ciobanu că i-a cerut colegului să pornească aerul, însă sistemul nu funcționează.
„Eu i-am zis să-l dea drumul, domnu… dar să știți că nu merge”, ar fi fost răspunsul controlorului.
Andrei Ciobanu a făcut haz de necaz: „Servicii ireproșabile într-o atmosferă tropicală”
Comediantul a transformat întreaga situație într-o poveste plină de ironie. Acesta a spus că, dacă la clasa 1 pasagerii se luptau pentru fiecare gură de aer, se întreba cum trebuie să fie călătoria la clasa a doua.
Andrei Ciobanu a glumit inclusiv pe seama faptului că temperatura din tren ar putea avea un scop bine calculat: pasagerii să nu simtă șocul termic atunci când ajung la Constanța și ies direct în caniculă.
„Dacă, Doamne ferește, treci brusc de la aerul condiționat care chiar funcționează, direct la zăpușeala de pe litoral, o să faci șoc termic și strici dracu organismul”, a scris acesta ironic.
Comediantul a continuat în același ton și a spus că, în acest fel, pasagerii sunt „fierți la foc mic” înainte să ajungă la destinație.
„Așa că ei, spre binele nostru, ne fierb la foc mic două ore în tren, ne marinează ca pe sardele, iar când o să coborâm la Constanța și o să dăm de canicula de afară, o să zâmbim înviorați și o să zicem: «Mamă, ce răcoare binevenită e pe litoral astăzi»!”, a mai scris Andrei Ciobanu.
La final, acesta a păstrat nota ironică și a încheiat recomandând călătoria la clasa 1 celor care vor să slăbească fără efort.
„Recomand cu căldură clasa 1 oricui vrea să slăbească trei kilograme între București și Fetești fără să miște un deget. Servicii ireproșabile într-o atmosferă tropicală”, a concluzionat comediantul.



































