Camelia Potec, furată în Barcelona: „La fiecare semafor mă gândeam că intră peste mine în mașină”

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Camelia Potec a împlinit recent 41 de ani, chiar pe 19 februarie, și s-a bucurat de o aniversare liniștită, departe de agitație, undeva în Sudul Franței, alături de familia ei frumoasă. Dar imediat după aceea, fosta sportivă a plecat la Barcelona, unde a avut parte de un episod terifiant.

Președinta Federației Române de Natație, Carmen Potec, a avut parte de un șoc zilele trecute, când, aflată în Barcelona, s-a trezit cu mașina spartă și o parte din bagaje furate. Era vineri seară și, culmea!, nici o secție de poliție nu mai era deschisă. „Ar fi trebuit să fac o infracțiune ca să găsesc un polițist. Altă dată e plin de polițiști pe străzi”, ne-a povestit în exclusivitate fosta campioană la înot.

Click!: Ați fost jefuită la Barcelona. Ce s-a întâmplat exact?

Camelia Potec: Eram singură, veneam din Franța la un cantonament care se face acolo. M-am oprit la mall ca să mănânc, în zona portului, o zonă foarte sigură. Eu merg acolo de peste 15 ani, într-o parcare plătită, am și plătit tichetul la plecare, nu știu cât m-a costat parcarea, 3 euro, 2 euro jumate. Am plătit-o și am plecat cu mașina așa. Deci într-un fel am plătit ca să mi se fure bagajele! Mi-au spart portbagajul, mi-au spart luneta, mi s-au luat lucruri dar nu tot ce aveam acolo! Laptopul nu mi l-au luat, niște documente, pentru că le aveam pe scaunul din spate și au luat  doar din portbagaj. Mașina era închiriat.

Mai aveți speranțe să vă recuperați bunurile furate la Barcelona?

A, nu, nu am nicio speranță! Nu au făcut poze la mașină, nu mi-au luat nicio copie după actul de identitate, n-au fost la locul accidentului, adică  a fost o chestie,  am declarat eu acolo ce am vrut, au fost vreo 7-8 hârtii pe care mi le-au pus la  dispoziție, după care mi-au făcut o copie și mi-au dat copia. Nu știu! În Spania, majoritatea secțiilor de Poliție sunt închise de vineri de la ora 17.00 până luni dimineață la 9. Am mers din secție în secție cu mașina lovită, fără geam pe spate, curgeau cioburi, mă claxonau alți șoferi, poate mă și înjurau. Nu știu la ce nivel de infracțiune se deplasează ei pentru că la astfel de infracțiuni cu  furturi și spargeri de mașini, nu.

Paguba este mare?

Paguba e mai puțin importantă. Important este tot ce s-a întâmplat, procedura, eu, femeie singură, în mașină, cu o mașină fără geam pe spate, mai și cădeau cioburi  pe la  dâmburi, pe la gropi, am încercat să merg pe avarii. Bineînțeles, toată lumea mă claxona, probabil mă și înjurau. La fiecare semafor mă gândeam că intră cineva peste mine în mașină. Și plus că este sentimentul acesta că mă gândeam că ar trebui să fac o infracțiune ca să pot să dau de un polițist! Nu am găsit și de obicei în Barcelona vezi polițiști peste tot! Probabil că îi vezi doar până vineri seară. 

Camelia Potec, dezamăgită de polițiștii spanioli

Ați rămas cu un gust amar…

Procedura în sine este tristă! Eu sper din tot sufletul și sunt aproape sigură că la noi nu e așa. Mai am prieteni, colegi, care au rămas fără oglindă, fără diferite lucruri și poliția s-a deplasat, s-a făcut anchetă, s-au luat amprente. Aici nu au făcut poze, nu s-au uitat la portbagaj, nu s-a deplasat nimeni la mașina mea, nu mi-au făcut copie după actul de identitate, nu s-au deplasat la locul accidentului și mie, din punctul meu de  vedere mi se pare că este un caz foarte ușor de rezolvat pentru că a avut loc într-o parcare cu camere video. Am cerut să văd filmarea și mi-au zis că nu au voie să mi-o dea, doar poliția o poate cere și mă gândesc, acum  nu știu, mai erau vreo 10 cazuri de furturi și bătăi acolo, lângă mine, la declarații. Asta numai în ora respectivă cât am stat eu la poliție.

Păi și cum a rămas până la urmă?

A rămas… am luat o copie și am plecat! Exact așa a rămas.

Și-a serbat ziua cu familia, la Nisa

Pe 19 februarie, Camelia Potec și-a serbat ziua în Franța, liniștită, alături de o parte din oamenii dragi. „Caelia (n.r. fiica ei de 4 ani și jumătate), tatăl ei și mama mea am fost plecați din țară, în sudul Franței, la Nisa, am luat și trenul, nu am avut mașină, ne-am plimbat și pe la Monaco, ne-am bucurat de mare și de briza mării, nimic excesiv, nu am stat la hoteluri de lux, am preferat să închiriem un apartament, având cu cea mică un program mai diferit. A fost și  Carnavalul de la Nisa și ne-am bucurat și de acest eveniment. Am vrut să merg într-o zonă mai călduroasă, eu suportând mai greu frigul, dar până la urmă a fost invers. A fost mai frig acolo decât aici. Nu am făcut decât să ne odihnim, să mergem, să alergăm și  acesta a fost cadoul de ziua mea și bineînțeles o ieșire de ziua mea, la unul dintre restaurantele cunoscute din zona  aceea, cu o stea Michelin. Acesta a fost cadoul din partea soțului meu, invitație pentru toți 4 în acea locație la care se  ajunge foarte greu, pentru că trebuie  programare cu mult timp înainte”, ne-a povestit fosta sportivă de performanță.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
banner Titi Aur png
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net