Ce a ajuns să facă Iosif Rotariu, în fiecare zi, după moartea sotiei sale: „Apare în vis, după care...”
Dana Rotariu a murit în urmă cu câteva zile, pe 26 mai, la ora 4.00 dimineață, după ce a fost răpusă de problemele de sănătate. Soția lui Iosif Rotariu (61 de ani) a luptat ca o leoaică pentru a trăi având în vedere că i-au extirpat două tumori la colon, în vara anului trecut, în Turcia, care i-au recidivat. Însă, chiar și așa au ales să meargă și la doctorii de la spitalele din România, în speranța că vor face minuni împotriva maladiei sale, dar nu au făcut.
Contactat de Click!, Iosif Rotariu ne-a mărturisit cât de mult suferă atât el cât și copii săi de când mama lor dar și soția sa au murit:
„Sunt acasă cu Kassandra și Cristinel. Momentan nu facem nimic doar stăm și ne gândim. Au trecut câteva zile și încercăm să ne adunăm, nu am reușit să trecem peste, pentru că nici nu ne-am revenit din șoc. De când a murit soția și a fost înmormântată, mergem toți trei, în fiecare zi la cimitir, și avem grijă de mormânt dar și să îi aprindem câte o lumânare să aibă lumină acolo unde este”.
Vise fără mesaje
Chiar dacă au trecut doar câteva zile de când Dana Rotariu a murit se pare că aceasta apare în visele membrilor din familie care nu își revin nici acum din starea de șoc:
„După ce a murit, am visat-o și eu și copiii, dar nu ne zice nimic, doar apare în vis după care dispare. De când s-a întâmplat ce s-a întâmplat dormim și foarte puțin iar de când soția a murit Kassandra gătește și se gestionează ea singură. Plus că acuși are și examenele de la Bacalaureat unde se pregătește intens. Zilele trecute a luat nota zece la engleză, în urma unui examen, astfel că și-a luat și atestatul în engleză”.
Click! spune
Dana Rotariu a fost o femeie și o mamă eroină. Aceasta și-a adorat copiii și a luptat ca o leoaică pentru binele lor. Kassandra este unul dintre cei trei copii pe care i-a avut și pentru care a mers cu ea, la toate spitalele atât din țară, cât și din străinătate, și a luptat împreună să se facă bine din punct de vedere medical.