Ce mai face Cristian Pomohaci la 6 ani de când a fost dat afară din biserică. „Vin și stau de vorbă cu el!”

#Exclusiv Click!

Cristian Pomohaci (53 de ani) a surprins pe toată lumea, în urmă cu șase ani, când un tânăr de 17 ani, a făcut publice înregistrări în care artistul de muzică populară, pe atunci preot, îi făcea avansuri sexuale. Contactată de Click!, impresara cântărețului, Mariana Mirea ne-a mărturisit faptul că după caterisirea sa, Pomohaci încă se mai întâlnește cu unii credincioși la o mănăstire între Târgu-Mureș și Reghin.

Din 2017, Cristian Pomohaci nu mai poate să slujească în Biserică! După acuzațiile și dovezile pe pedofilie pe care un tânăr minor le-a prezentat pe masa magistraților, acesta a ajuns să nu mai poată exercita meseria de preot. De asemenea, toate aceste dovezi au fost întărite atunci și de faptul că s-au și găsit în agenda lui Cristian Pomohaci mai multe nume de copii din corul Bisericii trecute cu anumite descrieri: „Marian – care mi-a tras cu ochiul”, „Dan Ovidiu – insistentul cu cercel în ureche”, „Bogdan – cu cercei în urechi, frumos”. Astfel că, prin urmare, reprezentanții Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului au decis caterisirea acestuia, lăsându-l fără straiele preoțești și fără dreptul de a mai sluji.

Contactată de Click!, impresara celebrului cântăreț ne-a dezvăluit faptul că Cristian Pomohaci încă se mai întâlnește cu oamenii să stea de vorbă sau să le dea un sfat și să se roage împreună.

„Cristian este bine, sănătos, mulțumim lui Dumnezeu! Acum este la Mănăstire la „Sfântul Nicolae" - Ernei, este o mănăstire între Târgu Mureș și Reghin. Are foarte multe persoane care vin și stau de vorbă cu el, nu îi spovedește pentru că nu are cum doar îi ascultă și se roagă împreună. Nu se îmbracă în straie preoțești, umblă doar în reverendă neagră și cam atât. Unde merge Cristian mai sunt preoți care vin și mai slujeasc acolo plus că sunt și măicuțele. Nu știu dacă mai suferă sau nu că nu poate să slujească, doar el știe și sufletul lui.

În rest, pe lângă asta, se ocupă și de oi, pentru că are oi, nu le știu numărul lor, pentru că nu se spune acest lucru plus că are grijă și de agricultură, deoarece are mai multe terenuri. Pe lângă asta mai merge și la spectacole și tot așa. Are activitate”, ne-a spus impresara lui Cristian Pomohaci, Mariana Mirea.

Avere de peste 1,5 milioane euro

În urma celor petrecute în anul 2017, s-a aflat faptul că preotul-cântăreț, așa cum i se spunea lui Cristian Pomohaci, făcuse o avere frumușică: avea 40 de imobile, dintre care 25 de apartamente: în Cluj Napoca, Sibiu, Baia Mare, Târgu Mureş , dar și 9 terenuri și construcții. Totul evaluat la peste 7 milioane de lei, echivalentul a aproape 1,5 milioane de euro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
klaus iohannis pe tron jpg
image jpeg
mircea diaconu jpg
cristina siscanu facebook jpg
banner auday al ahmad png
image png
banner Iulia Albu
image
actualitate.net
image
actualitate.net